Turneul de la Roma, ultimul înainte de Roland Garros

Patru jucătoare din România sunt pe tabloul principal al turneului de tenis de la Roma, ultimul înainte de Grand Slam-ul de la Paris. Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu şi Sorana Cîrstea vor face o ultimă repetiţie generală la turneul din capitala Italiei înainte de Roland Garros.
Simona Halep va debuta la Roma în turul secund, urmând să joace probabil miercuri un meci dificil cu învingătoarea din partida dintre Viktoria Azarenka şi Naomi Osaka. Pe jumătatea de tablou a liderului mondial se găsesc nume grele precum Maria Sharapova, Jelena Ostapenko sau Francesca Schiavone.

Mihaela Buzărnescu intră azi în concurs de la ora 16:30 şi va juca împotriva numărul 28 mondial, chinezoaica Shuai Zhang. Dacă va trece în turul următor, finalista de la Praga va întâlni pe Jelena Ostapenko.

Irina Begu va juca în primul tur mâine tot cu o chinezoaică, Shuai Peng, iar Sorana Cîrstea va debuta în aceeaşi zi de la Roma, cu o adversară venită din calificări. În cazul unei victorii, jucătoarea din Târgovişte o va întâlni în turul doi pe rusoaica Dariei Kasatkina.
Turneul de la Roma se desfăşoară în perioada 14 – 20 mai şi este dotat cu premii totale în valoare de peste trei milioane de euro.

Lasă un răspuns