Festivalul-Concurs Bucuria Muzicii la cea de-a II ediție

Școala Gimnazială de Arte nr. 5 din Sectorul 3 găzduiește, în perioada 14-20 mai, cea de-a II-a ediție a „Festivalului Concurs Bucuria Muzicii”. Festivalul este organizat în colaborare cu Clubul Copiilor Sector 1 și are ca scop sprijinirea și încurajarea elevilor care vor să facă performanță.
Festivalul se înscrie în cadrul evenimentelor care își propun sărbătorirea Centenarului Marii Unirii de la 1918 și comemorarea a 50 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului, folcloristului, muzicologului și pedagogului Sabin V. Drăgoi (1894-1968).

La festivalul-concurs vor participa 614 elevi dintre care: 235 la pian, șase la pian patru mâini, 19 la pian complementar, 68 la vioară, 69 la corzi grave, 42 la suflători-percuție, 31 la canto, 113 la muzică de camera și 31 la teoria muzicii. Concurenții vor fi evaluați de un juriu compus din cadre didactice cu experiență și profesori care predau în sistemul de învățământ preuniversitar.

În cadrul evenimentului vor fi organizate cursuri de măiestrie și concerte susținute de către profesori și elevi precum și vernisajul unei expoziții de pictură.
Festivitatea de decernare a premiilor va avea loc vineri, ora 17.00, în sala de concerte „George Enescu” a Școlii Gimnaziale de Arte nr. 5.

Lasă un răspuns