Grevă de avertisment în toate spitalele din țară

Reprezentanții Federației SANITAS intră, astăzi, în grevă de avertisment.

Activitatea va fi întreruptă între orele 09.00 și 11.00, timp în care în fața spitalelor vor avea loc proteste.

Lor li se vor alătura sindicaliștii din Solidaritatea Sanitară.

Aceștia din urmă susțin că, la greva de avertisment, spitalele vor fi pichetate de oameni veniți de acasă, în timp ce salariații aflați la serviciu vor fi în grevă japoneză.

În cele două ore cât va dura greva de avertisment, în spitalele de stat vor fi asigurate urgențele și vor lucra doar 30 la sută dintre angajați.

În cazul în care o persoană va avea nevoie de îngrijire medicală, medicii și asistentele vor decide dacă este o urgență sau dacă mai poate aștepta două ore.

Reprezentanții Guvernului urmează să se întâlnească mâine cu cu cei ai sindicatelor pentru a discuta despre situația salarizării din sistemul sanitar.

Dacă nu se va ajunge la un consens, sindicaliștii intenționează să declanșeze greva generală vineri, pe 11 mai.

Federația SANITAS a anunțat că a strâns peste 50.000 de semnături în acest scop.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de scăderea salariilor și de plafonarea sporurilor.

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.