Cinematografele ”Patria”, ”Excelsior”, ”Cotroceni” și ”Giulești” intră în administrarea Primăriei Sectorului 1

Patru dintre cinematografele din Capitală, închise în acest moment publicului, au trecut în administrarea Primăriei Sectorului 1. Conform unei hotărâri a Consiliului Local din data de 04 mai 2018, cinematografele ”Patria”, ”Excelsior”, ”Cotroceni”, ”Giulești” și terenul aferent Cinematografului ”Grădina Parc” au fost preluate de administrația locală de la Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor „România Film” București (RADEF).

Totodată, bunurile mobile aflate în inventarul sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic au fost predate către Consiliul Local Sector 1.

„Vom reabilita cinematografele pe care le-am preluat pentru a le reintroduce în circuitul cultural și pentru a le pune la dispoziția bucureștenilor. Vom crea astfel o infrastructură capabilă să susțină proiecția de film cinematografic, dar și orice formă de activitate culturală”, afirmă Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Cinematografele preluate de către Consiliul Local Sector 1 pentru a fi consolidate și modernizate sunt:

  • Cinematograful ”Patria”, situat în Bd. Gh. Magheru nr. 12-14, sector 1, București;
  • Cinematograful ”Excelsior”, situat în Bd. Ion Mihalache nr. 174, sector 1, București;
  • Cinematograful ”Cotroceni”, situat în Șos. Cotroceni nr. 9, sector 6, București;
  • Cinematograful ”Giulești”, situat în Calea Giulești nr. 56A, sector 6, București;
  • Terenul aferent cinematografului ”Grădina Parc”, situat în Bd. Poligrafiei nr. 1, sector 1, București.

În luna februarie 2016, administrația locală a trimis o scrisoare Ministerului Culturii prin care solicita preluarea de către Consiliului Local Sector 1 a cinematografelor din această zonă administrativă pentru a fi consolidate, reabilitate și redate circuitului public. Cinematografele s-au aflat în administrarea RADEF, instituție aflată în subordinea Ministerului Culturii, unele dintre acestea aflându-se într-o stare avansată de degradare.

Demersurile pentru preluarea cinematografelor începute în 2009

Primăria Sectorului 1 a început, încă din anul 2009, demersurile pentru trecerea cinematografelor în administrarea Consiliului Local. În conformitate cu prevederile Legii nr. 303/2008, prin care s-a modificat Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, RADEF trebuia să predea Consiliului Local Sector 1 toate cinematografele din această zonă administrativă până la data de 3 iulie 2009.

Prin adresa nr. M/532/23.02.2009, Primăria Sectorului 1 a solicitat predarea sălilor, iar RADEF a răspuns prin adresa nr. 2039/02.03.2009 că le va preda în luna iunie 2009. În 12 octombrie 2009 s-a revenit cu o solicitare, însă RADEF nu a mai răspuns.

Prin urmare, în 2009 Consiliul Local Sector 1 a chemat în judecată RADEF. A câștigat în primă instanță procesul, dar prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 47/2011, Executivul a abrogat prevederile legale privind transferul cinematografelor către consiliile locale. Ca urmare, recursul RADEF a fost admis și cererea Consiliului Local Sector 1 a fost respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În anul 2013, prin decizia 19, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Ordonanța dată de Guvern în 2011. În consecință, Consiliul Local Sector 1 a chemat din nou în judecată RADEF care a fost obligată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 8128/2/2013 să predea cele nouă cinematografe și grădini cinematografice. RADEF a formulat recurs, însă Înalta Curte de Casație și Justiție a decis în anul 2016, printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, trecerea cinematografelor din administrarea Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor „România Film” (RADEF) în administrarea Consiliului Local Sector 1.

2 COMENTARII

  1. Cinematograful „Cotroceni” este modernizat şi funcţionează sub administrare privată cu numele „Glendale Studio”.

  2. Mai mult, el figurează în Sectorul 6, pe o arteră al cărei nume îl are un cartier… din Sectorul 5. Încurcate sunt căile administrative bucureştene!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.