Reprezentanţii României la Eurovision se pregătesc de prima repetiție

Reprezentanţii României la Eurovision 2018, membrii trupei The Humans, vor avea prima repetiţie la Lisabona pe data de 1 mai, a anunţat şefa delegaţiei, Iuliana Marciuc, vineri, într-o conferinţă de presă, la sediul TVR.

La conferinţă au fost prezenţi artiştii dar şi regizorul show-ului ce va fi prezentat de români pe scena de la Lisabona, Petre Năstase.

”Avem trei minute în care trebuie să emoţionăm câteva milioane, zeci, poate sute de milioane de oameni. Sunt trei minute. Din aceste trei minute avem 30 de secunde uriaşe în care această trupă nu are cum să nu transmită emoţia, este imposibil, (…) avem 30 de secunde geniale”, a spus Petre Năstase.

Solista The Humans, Cristina Caramarcu, a afirmat că pleacă la Lisabona cu mentalitatea de învingător: ”Eu nu cred că există învingători care pleacă la drum cu dubii. (…) Mai există şi un factor de karma în care eu cred şi aia vine dacă tu ţi-o atragi cumva”, a susţinut ea.

Sursa foto: www.viva.ro

Cristina a vorbit despre cum se simte, ca artist, înaintea unui show: ”Eu am emoţii fix în cele trei secunde înainte să înceapă piesa, (…) de fiecare dată când am cântat piesa live nu au fost probleme”.

Iuliana Marciuc a dezvăluit că artiştii români vor participa, la Lisabona, la concertele cuprinse în programul concurenţilor la Eurovision 2018, dar şi la un eveniment special la Ambasada României din Portugalia.

The Humans vor cânta în cea de a doua semifinală Eurovision piesa ”Goodbye”, pe data de 10 mai, şi intră în concurs cu numărul 2.

Artiştii români vor putea fi votaţi de admiratorii la numărul 1399 prin SMS. Mesajul trebuie să conţină numărul de intrare în concurs al artiştilor, anume ’02’.

Lasă un răspuns