‘Ţara Moartă’ – în competiţia Festivalului internaţional de film central-est european ‘goEast’

Filmul ”Ţara Moartă” (The Dead Nation) de Radu Jude este inclus în competiţia oficială a Festivalului internaţional de film central-est european goEast de la Wiesbaden care începe astăzi.

Festivalul de la Wiesbaden, organizat începând cu anul 2001 de către Institutul German de Film (DIF) reprezintă, prin varietatea secţiunilor filmice şi a forumurilor, o platformă unică pentru dialogul dintre Est şi Vest. Timp de 7 zile au loc, în prezenţa regizorilor, producătorilor şi jurnaliştilor de specialitate, numeroase premiere şi proiecţii de filme. Festivalul facilitează astfel drumul acestor producţii spre cinematografele germane.

Filmul ”Ţara Moartă” este un documentar – eseu despre uimitoarea colecţie de fotografii realizate de Costică Axinte într-un mic oraş din România anilor ’30 şi ’40. Coloana sonoră a acestuia este compusă din capturi audio din cântecele patrotice ale vremii, înregistrări radiofonice, dar şi din texte preluate din jurnalului scriitorului şi medicului de origine evreiască Emil Dorian.

Filmele „Lemonade” de Ioana Uricaru şi „Afacerea Est” de Igor Cobileanski vor fi de asemenea prezentate în cadrul festivalului, în secţiunea Bioskop. Secţiunea, introdusă anul acesta în festival, este dedicată căutării unor noi impulsuri în cinematografia est-europeană şi prezintă lucrări contemporane ale unor regizori renumiţi, filme de gen sau filme care s-au remarcat deja în alte festivaluri de film.

Totodată, filmul „In The Frame”, în regia lui Ion Gnatiuc şi Artiom Zavadovscky, va fi prezentat în cadrul secţiunii Oppose Othering, în care tineri cineaşti formează echipe bilaterale (Germania – statele EE), cu obiectivul de a utiliza mijloacele cinematografice pentru a investiga situaţii de excluziune socială pe diverse criterii şi de a prezenta proiecte care promovează solidaritatea, curajul civic şi rezistenţa la discriminare.

În acelaşi timp, în cadrul secţiunii East-West Talent Lab, dedicată creării unei reţele de dezvoltare de proiecte cinematografice între statele Europei Centrale şi de Est şi Germania, vor participa din România Mircea Bobînă şi Raluca David.

De asemenea, anul acesta se va prezenta pentru întâia oară, în cadrul competiţiei Open Frame Award, o selecţie de proiecte artistice ambiţioase de realitate virtuală ale unor tineri artişti vizuali şi regizori din Europa Centrală şi de Est, precum şi din şcolile de artă şi de film din Hessen.

Printre proiectele din competiţia Open Frame Award se numără şi proiectul „Circus 360” de Dorin Moldoveanu, informează ICR Berlin, aflat la cel de-al zecelea an de parteneriat cu Festivalul de Film goEast, în cadrul căruia a susţinut prezenţa la festival a unor nume importante din cinematografia românească.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.