Cinema, muzică și alte evenimente din Bucureşti de astăzi, 16 aprilie

CINEMA

* La Institutul Cervantes, de la ora 19:00 se reia dramedia „Nueve Reinas / Nouă regine” de Fabian Bielinsky, prezentată şi în cadrul Zilelor Filmului Argentinian, care narează aventurile lui Juan (Gaston Pauls) şi Marcos (Ricardo Darin), doi escroci, unul începător şi altul versat, care fac echipă după o întâlnire accidentală într-o cofetărie pentru a trage o „ţeapă” de zile mari unor colecţionari împătimiţi de timbre, creaturi alunecoase deja ocupate cu propriile planuri dubioase.

* La Centrul Ceh, începe o nouă ediţie a celui mai vechi şi popular program, Documentary Mondays, ce prezintă în această primăvara filme care tratează – separat sau combinat – subiecte ca ştiinţa, filosofia sau antropologia. Astă-seară, de la ora 20:00, rulează documentarul „Spaceship Earth”, realizat între ştiinţă şi poezie de renumitul regizor Kevin McMahon, ca o călătorie fascinantă prin istorie, despre amprenta lăsată de omenire asupra Pământului şi despre soluţiile menite să stabilească un echilibru între activitatea oamenilor şi planetă când vine vorba de resursele naturale.

MUZICĂ

* De la ora 20:00, în Control Club, în seria de concerte Jazz Nouveau, cântă saxofonistul Mihai Iordache, alături de Tavi Scurtu – tobe, Adi Stoenescu – clape, Dan Mitrofan – chitară şi Michael Acker – bass.

* Sărbătoriţii zilei, Claudiu „Nashu” Purcărin şi Eric Hofmans, alături de prietenii lor (Louis King, Hanno Hoefer, Alex Muşat, Cristi Copaciu, Vlady Săteanu, Rareş Totu, Raul Kusak, Cosmin Farcaş, Sorin Zlat şi Emil Bizga) va invită la un jam session de blues „globalizat”, de la ora 21:00, în Clubul Ţăranului.

GALE

* Societatea Română de Radiodifuziune organizează cea de-a XVI-a ediţie a Premiilor Muzicale Radio România. Ca în fiecare an, radioul public răsplăteşte performanţa în muzica românească pop, pop-dance, folk şi pop-rock în cadrul unui concert-spectacol la Sala Radio, începând cu ora 19:00. Premiul de excelenţă va fi acordat în acest an artistei Dida Drăgan.

* Tot de la ora 19:00, la Teatrul Odeon are loc cea de-a XII-a ediţie a Galei Premiilor revistei „Observator cultural”, în cadrul căreia vor fi acordate premii la şase categorii: „Critică/Istorie şi teorie literară“, „Proză“, „Poezie“, „Eseistică/Publicistică“, „Memorialistică“ şi „Debut“.

SPECTACOLE

* De la ora 18:00, în Berăria H începe spectacolul pentru întreaga familie „Rapunzel – Prinţesa Furată”.

* Tot de la ora 18:00, Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită la spectacolul „Amor, mofturi şi politică” susţinut de Irina Movilă, Marius Bodochi, Vitalie Bichir, Dorin Enache, Vlad Brumaru, Lorena Sanda, Ana Dumitrescu şi Mihnea Ghinea, la Casa Filipescu – Cesianu.

* Trupa de teatru „Unicornii”, din Făurei, judeţul Brăila, joacă pentru prima oară pe o scenă bucureşteană, cea din Clubul Ţăranului, unde, de la ora 18:30 prezintă spectacolul în cheie absurdă „Cine pe cine?”, despre societate, nostalgie, iubire şi, nu în ultimul rând, despre tineri.

* La Centrul de Teatru Educaţional Replika (Str. Lânăriei, nr. 93-95), tema săptămânii din cadrul proiectului educaţional multidisciplinar Poveşti la Replika este „Poveşti de casă” şi se reflectă în spectacolul muzical despre familia la români intitulat „Familia fără zahăr”, o co-producţie cu Teatrul Mic, ce începe de la ora 19:00, scrisă de Mihaela Michailov, regizată de Radu Apostol şi având în distribuţie pe: Mihaela Rădescu, Viorel Cojanu, Gabi Costin, Oana Cristina Puşcatu, Silvana Negruţiu şi Paul Dunca. Reprezentaţia este urmată, de la ora 21:00, de o dezbatere pe marginea volumului „Freeman’s: despre familie” în care John Freeman a strâns cele mai amuzante, sfâşietoare şi exploratoare poveşti despre viaţa de familie de la autori foarte cunoscuţi şi de la cele mai noi voci ale literaturii mondiale în egală măsură. Invitată: Elena Marcu.

CARTE ŞI LITERATURĂ

* La Biblioteca Naţională a României, de la ora 18:00 are loc lansarea proiectului „Lecturile Regatul Cuvintelor” şi a revistei pentru copii cu acelaşi nume.

* În Cafeneaua Librăriei Cărtureşti Verona, de la ora 18:30 are loc o întâlnire cu diplomatul şi scriitorul Teodor Baconschi, cu prilejul apariţiei volumului „Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut)”. Invitaţi, alături de autor: Alex. Ştefănescu şi Sever Voinescu.

* Muzeul Naţional al Literaturii Române organizează conferinţa „Flora şi fauna lui Shakespeare”, susţinută de Horia Gârbea de la ora 19:00, în Sala „Ion Băieşu” (Calea Griviţei, nr. 64-66).

ALTE EVENIMENTE

* Academia de Studii Economice din Bucureşti marchează 105 ani de la înfiinţare printr-o serie de evenimente, desfăşurate în perioada 12 – 21 aprilie. Astăzi, de la ora 17:00, sunt programate două vernisaje a tot atâtea expoziţii: cea outdoor „ASE – File de istorie” la Rectoratul din Piaţa Romană şi cea retrospectivă „Cecilia Cuţescu-Storck” la Galeria ASE din clădirea Ion N. Angelescu, etajul I.

* La Centrul Cultural Point (Str. General Eremia Grigorescu, nr. 10), de la ora 19:30 Emanuel Socaciu, conferenţiar şi director al Centrului de Cercetare în Etica Aplicată din cadrul Facultăţii de Filozofie a Universităţi din Bucureşti, susţine conferinţa „Din Calcul Altruist” ce-şi propune să răspundă la întrebarea: „Care este cel mai mare bine pe care îl putem face?”

Lasă un răspuns