Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer au ratat calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells

Perechea formată din tenismanul român Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer a fost învinsă cu 6-4, 7-6 (5) de cuplul spaniol Feliciano Lopez/Marc Lopez în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului ATP World Tour Masters 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari.

Tecău şi Rojer, favoriţii numărul şase, care veneau după un titlu câştigat la Dubai, s-au înclinat după o oră şi 40 de minute.

Perechea româno-olandeză a avut numai puţin de 14 mingi de break, dar nu a reuşit să transforme niciuna. În finalul actului secund, la 6-5, Horia şi colegul său au ratat trei mingi de set. În tiebreak, Tecău şi partenerul său au condus cu 4-1, dar apoi au pierdut patru puncte la rând şi în cele din urmă setul şi meciul.

Tecău şi Rojer au acum 4-2 în duelurile cu cei doi Lopez, în faţa cărora câştigaseră precedentele patru confruntări, în 2017 în sferturi la Rotterdam, în finală la US Open şi în optimi la Tokyo, iar anul acesta în primul tur la Rotterdam. Cei doi Lopez câştigaseră în 2016 în sferturi la Dubai.

Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer vor primi un cec de 28.880 dolari şi 90 de puncte ATP pentru participare.

Lasă un răspuns