UPDATE: PNL votează susținerea președintelui Iohannis pentru un nou mandat

UPDATE: Consiliul Național al PNL a validat susţinerea lui Klaus Iohannis pentru un nou mandat de preşedinte şi a lui Ludovic Orban pentru funcţia de prim-ministru.

 

Liberalii votează, astăzi, o rezoluţie pentru susţinerea lui Klaus Iohannis pentru al doilea mandat de preşedinte şi a lui Ludovic Orban pentru funcţia de premier.

Decizia a fost luată prin suplimentarea ordinii de zi a şedinţei Consiliul Naţional al partidului, care are loc la Parlament.

Cele două propuneri vor fi supuse votului secret al delegaților.

Propunerea privind susținerea președintelui Klaus Iohannis pentru un nou mandat, la viitoarele alegeri prezidențiale, a venit chiar din partea liderului PNL, Ludovic Orban.

Liberalii vor vota și desemnarea candidatului pentru funcția de premier dacă PNL va câștiga alegerile parlamentare.

Prim-vicepreședintele PNL, Iulian Dumitrescu, l-a propus pentru această funcție pe Ludovic Orban.

Ulterior, și-a anunțat candidatura și Viorel Cataramă.

Lasă un răspuns