Maria Gheorghiu – confesiune de 8 Martie

Poate unora vă este greu să înțelegeți dar pentru mine astăzi nu e sărbătoare… astăzi e o zi doar pentru ea, plecata mea, îngerul meu pentru că întotdeauna 8 martie a însemnat MAMA….

În urmă cu 4 ani, când încă mai trăia, i-am scris, exorcizând în felul acesta răul care mă stăpânea. Răul a plecat, acum sunt liniștită și fericită. Mă simt împlinită prin fiica mea, mă simt împlinită prin cântec și prin ceea ce fac la BucureștiFM. Restul nu mai contează. Am deschis larg brațele să îmbrățișez lumea și lumea m-a îmbrățișat la rându-i.

Cu puțin timp înainte de a pleca într-o lume poate mai bună, cand încă lupta cu bestia care a răpus-o, fiind departe de ea, i-am scris. A fost ultima scrisoare.

Public aici încă o dată textul de atunci, pentru că dorul de ea e astăzi și mai mare:
Mi-e atat de dor de tine, mamă!!! Stiu, ți-am promis că o să fiu fericită, dar uneori simt nevoia să-ți spun cât de tare doare singurătatea în care m-ai proiectat când mi-ai dat CÂNTECUL! Stiu, ți-am promis că nu o să mai las niciodată pe nimeni să se șteargă la ochi cu EL, pentru că rostul LUI este să facă oamenii fericiți…dar, mamă, eu de ce nu pot să-mi trăiesc viața în afara CÂNTECULUI? De ce mă trăiește EL pe mine și se face stăpân pe tot ce-ar trebui să fie universul meu, când EL ar trebui doar să locuiască în lumea mea și doar cu permisiunea mea?
Vreau să evadez, să zbor dincolo de zidurile astea care încep să mă strângă atat de tare încât simț că o să rămân doar într-o notă. Nota aceea care trebuia să mai aștepte și care dintr-o dată nu mai are răbdare; nu mai suportă sufletele mici care își întind hulpave ghearele spre mine…
Mi-e atât de dor de tine, mamă!!! Și atât de greu să-mi respect promisiunea…
Da, știu, ți-am promis că o să fiu fericită ca tu să mai poți trăi; Stiu că zilele tale sunt numărate cu bucuriile vieților noastre; suntem trei și fiecare dintre noi e responsabil cu câte o respirație de-a ta…dar, mamă, mulțumește-te astăzi doar cu două, pentru o clipă, suspendă-ți respirația care depinde de mine…și îngăduie-mi luxul de a plânge…
Te superi dacă acum o să îmi așez capul în brațele tale cum în copilărie o făceam și o să te implor să respiri singură și să mă mângâi până când ai să poți zări din nou curcubeul în zâmbetul meu?
Pentru că astăzi am întalnit oameni cu suflete mici…și am plâns pentru ei…
” (8 martie 2014)

Intre timp mama s-a dus cu îngerii și acum mă veghează de Sus; de curând am reușit să termin cântecul prin care ea va trăi mereu.

MAMEI
S-au stins de mult luminile-n oraș
Lumea fericită visează
Eu am pornit să te caut la pas
Cat Luna Albastră veghează
Am pornit să te caut de mană cu Luna
Nici nu știu dacă-i bine ce fac…
Razele ei mă îmbracă-n lumină
Mă ajută să trec peste Prag
Peste Pragul Luminii Albastre
In care-ai plecat într-o noapte
E frig azi în viețile noastre
Si tu ești atat de departe
Mamă….
Ai plecat poate-ntr-o lume mai bună
Despre care nu știu mai nimic
Te văd cate-odată pe-o rază de lună
Si cerul e-atunci foarte mic.
Te văd în Lumina Albastră
In care-ai plecat într-o noapte
E frig azi în viețile noaste
Si tu ești atat de departe
Mamă…

Nu-mi mai pot așeza capul în poala mamei…dar îi vorbesc și știu că mă aude..cumva știu că îmi veghează încă nopțile și drumurile.

Lasă un răspuns