Mașinile diesel, interzise în Germania, riscă să ajungă în România

Mașinile diesel care poluează, interzise în Germania, riscă să ajungă pe piețele din Europa de Est.

Din luna aprilie autoritățile din Hamburg vor începe să interzică progresiv mașinile diesel. Asta după ce săptămâna trecută, un tribunal a dat undă verde orașelor din Germania să implementeze această măsură pentru combaterea poluării.

O consecință ar fi însă, că acele mașini vor ajunge în România. Anul trecut, s-au înregistrat un număr record de mașini vechi și poluante. România, la fel ca Germania și alte 7 țări, a fost atenționată la începutul anului privind calitatea precară a aerului în zonele urbane.

În absența unor măsuri clare, cel mai probabil, numărul acestor mașini second-hand se va înmulți. Mai ales că germanii nu sunt singurii care nu le mai vor.
Copenhaga vrea anul viitor să înceapă să le interzică.
La fel și Parisul, Madridul și Atena au un plan similar care să fie implementat până cel mai tărziu în 2025.

Lasă un răspuns