Primăria Capitalei, concurs pentru reabilitarea Bulevardului Magheru

Primarul General Gabriela Firea a anunțat, astăzi, lansarea unui concurs internațional pentru reabilitarea și punerea în valoare a Bulevardului Magheru.

Edilul Capitalei a subliniat că se lucrează dinamic și energic pentru definitivarea Planului de Urbanism General al Municipiului București (PUG) și și-a reafirmat preocuparea pentru modul în care se dezvoltă orașul.

„Trebuie să ne gândim la utilitate, dar și la aspect. Bucureștiul este un oraș foarte frumos, încărcat de istorie, dar, din nefericire, după revoluție, s-a dezvoltat haotic. Știm cu toții și suferim din cauza erorilor care s-au petrecut în acea perioadă„, a declarat Gabriela Firea.

Edilul șef spune că își dorește ca cel puțin zona centrală să beneficieze de o nouă abordare. În acest sens, în bugetul Capitalei este prevăzut un concurs internațional, în valoare de un milion de euro, prin care Municipalitatea dorește să primească un proiect pentru regenerarea urbană, reabilitarea și punerea în valoare a Bulevardului Magheru.

„Este trist ceea ce se întâmplă acum. Este un bulevard principal al Capitalei care este deteriorat, nu mai este pus în valoare. Cei mai mulți cetățeni sau companii s-au mutat din zonă, din cauza clădirilor cu risc seismic”, a spus Primarul General, Gabriela Firea.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.