Lifturile de vreme bună ale Metrorex

Avem un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă care ar trebui să fie un document director pentru toate autoritățile și regiile care se ocupă de transportul public.

Foarte frumos vorbește acest PMUD despre disponibilizarea spațiului și a transportului public pentru persoanele cu nevoi speciale de deplasare. Și în această categorie intră, conform normelor europene, nu doar cei cu dizabilități, adică cei care se deplasează în scaune rulante, ci și persoanele vârstnice, mamele cu copii în cărucioare și chiar persoanele care transportă un bagaj mai voluminos.

Ei bine, Metrorex are o concepție proprie, unică, asupra mobilității și a permeabilizării spațiului și transportului public pentru persoanele cu nevoi speciale de deplasare. Astfel, astăzi, la stația de metrou „Basarab”, un afiș care trona pe ușa liftului ce asigură accesul de la suprafață la primul nivel al stației ne spunea că, din cauza condițiilor meteo, lifturile exterioare au fost oprite. De unde deducem că regia de transport subteran a instalat lifturi care sunt făcute să funcționeze doar când afară este soare și frumos…?!

Din întâmplare, tocmai atunci, două persoane vârstnice, probabil soț și soție, au dorit să intre la metrou. Amândoi mergeau cu destulă dificultate, iar domnul se sprijinea într-un baston și de brațul soției. Coborârea numeroasor trepte a fost un adevărat supliciu pentru amândoi, mai ales că domnul suferea și de dureri de genunchi, din cauza vremii reci.

Asta în vreme ce scările rulante din Pasajul de la Universitate, aflate în întreținerea Municipalității, au funcționat non-stop, chiar și în zilele cu viscol. Deci, se poate!

Păi bine, măi domnilor de la Metrorex, și cum rămâne cu mobilitatea persoanelor cu nevoi speciale de deplasare? Dacă amărâtul a plecat de acasă, știind că există lift la stația „Basarab”, ce să facă, când constată că ascensorul e oprit?! Să-și ia scaunul rulant în spate și să se târască pe scări ca să urce, sau să se arunce în jos pe acestea, pentru a coborî?! Și, dacă oamenii vin cu bagaje, că e Gara „Basarab” acolo și pleacă cu trenul unde au treabă și nu funcționează liftul, e normal să care bagajele pe scări?! Și cei pe care nu-i ajută fizicul ori sunt bolnavi, de inimă, spre exemplu, ce ar trebui să facă?! Să își dea ultima suflare, încercând să-și care bagajele pe scări?!

Lasă un răspuns