Începe ultramaratonul de la Cercul Polar

România va avea patru sportivi la ultramaratonul de la Cercul Polar. Este vorba despre Tibi Ușeriu, cel ce a câștigat de două ori la rând Arctic Ultra 6633, Avram Iancu, românul care a traversat înot Canalul Mânecii, Levente Polgar, singurul sportiv cu dizabilități și Florentina Iofcea, prima româncă înscrisă la această competiție.

Tibi Ușeriu revine pentru a treia oară la ultramaraton la invitația organizatorilor.

”Este o ediție aniversară, a zecea mai exact. Competiția 6633 Arctic Ultra nu era în planul meu pentru anul 2018. Este clar că mă duc acolo pentru a-mi apăra titlul, fiind o provocare pentru mine, mai ales că este un traseu nou și va fi mai lung cu aproape 60 de kilometrii”, a declarat Tibi Ușeriu.

Românul se află printre cei 32 de sportivi care au reușit să termine ultramaratonul și singurul care a câștigat titlul de două ori.

Competiția începe pe 9 martie în Yukon.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.