Călătorii prin Galaxii la Teatrul Ion Creangă

Se știe despre Soare că este steaua în jurul căreia se învârte planeta noastră, iar despre Lună că este un corp astronomic care se învârte în jurul Pământului. Dar ce știu Soarele și Luna despre celelalte planete? Există oare viață pe alte planete? Și cu cine joacă Saturn șah?

Teatrul Ion Creangă invită foarte tinerii spectatori să i se alăture într-o nouă aventură prin univers: „Călătorii prin galaxii”, un spectacol deopotrivă amuzant și emoționant, pus în scenă de Alexandrina Halic, după un scenariu de Anca Zamfirescu. Adresată exploratorilor cu vârsta peste 4 ani, povestea călătorilor intergalactici dezvăluie vocea și personalitatea planetelor din Sistemul nostru solar, oferind un excelent punct de plecare pentru părinți, bunici și educatori pentru a discuta despre stele, despre gravitație și despre toate surprizele pe care le rezervă universul.

CĂLĂTORII PRIN GALAXII

Scenariul: Anca Zamfirescu
Regia: Alexandrina Halic
Decorul și animația video: Andrei Răduț
Costumele: Roxana Dumitrache
Mișcarea scenică: Păstorel Ionescu
Muzica originală: Radu Mihalache
Versurile cântecelor: Victor Mihalache

Distribuția:
Anca Zamfirescu: Luna
Alexandrina Halic: Soarele
Andra Mirescu: Astronautul, Marte, Jupiter (voce), Pluto (voce)
Ioana Ginghină: Venus, Pământul (voce), Neptun (voce), Saturn (voce)

Primele reprezentații sunt programate pe data de 6, 7 și 17 martie a.c., ora 18:00, la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă (Str. Biserica Amzei Nr. 21-23).

Biletele se pot achiziționa online, pe entertix.ro, sau de la Casa de Bilete a Teatrului.

Lasă un răspuns