Noi atenționări de vreme rea!!

Meteorologii au emis noi atenționări de vreme rea. Potrivit ANM, în jumătate din țară se vor semnala intensificări ale vântului, temporar ninsori puternic viscolite și vizibilitate scăzută.

Avertizarea cod galben este valabilă de luni dimineață, de la ora 4, până marți, la ora 20.
Aria ninsorilor se va extinde treptat, dinspre sud-vest, cuprinzând majoritatea zonelor țării.

În sudul Banatului, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei ninsorile vor fi moderate și local însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent; vântul va avea intensificări viscolind și spulberând zăpada și diminuând vizibilitatea.

Meteorologii au emis și două atenționări cod portocaliu.

Prima avertizare este valabilă doar luni, între orele 7 -23. Vor fi ninsori abundente, temporar viscolite, strat consistent de zăpadă în județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman.

Al doilea cod portocaliu este valabil între 26 februarie, ora 10 și 27 februarie până la ora 14.

Se vor semnala intensificări susținute ale vântului, temporar ninsori puternic viscolite și vizibilitate scăzută în Capitală și în județele Giurgiu, Ilfov,Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea.

Primarul general Gabriela Firea a anunțat astăzi, la comandamentul de iarnă că mâine și marți, școlile vor fi închise.

În funcție de starea vremii, ea a adăugat că măsura ar putea fi extinsă.

Lasă un răspuns