Suspansul în clasament la Fotbal în Sală Sports Events continuă

Rezultatele de aseară au amplificat suspansul în prima parte a clasamentului.

Deloitte a început bine partida în fața celor de la Apa Nova, reușind să deschidă repede scorul pe tabela prin Andrei Ursulică în minutul 4. A urmat apoi un forcing ofensiv al celor de la Apa Nova care și-a dominat categoric adversarul, reușind să egaleze până în pauză prin reușita lui Mădălin Dumitru. În repriza a doua situația nu s-a schimbat foarte mult, Apa Nova continuând să atace și înscriind în alte două rânduri, consfințind astfel o victorie meritată cu 3-1.

HP Inc. a făcut o nouă partidă bună, de data aceasta în fața Genpact, conducând la un moment dat cu 2-0. Experiența și condiția fizică superioară a adversarilor au făcut ca scorul să se întoarcă însă la capătul celor 30 de minute. Se termină 4-2, prin două goluri marcate de Robert Fleșariu în ultimul minut, însemnând o nouă înfrângere a celor de la HP Inc. pe final de meci.

Cel mai așteptat duel al serii a opus liderul HPE și Radio România. Ultimii au avut probabil cea mai bună prestație de la actuala ediție, având foarte multe reușite pe plan individual care au contribuit bineînțeles la reușita finală a echipei. După un incredibil 4-0 la pauză, HPE a dat câteva semne de revenire, înscriind încă din primul minut al reprizei secunde. Situația însă nu s-a schimbat foarte mult, până la final Radio România înscriind de încă 3 ori iar HPE o singură dată, tabela oprindu-se la 7-2, însemnând cea mai drastică înfrângere a liderului.

De partea cealaltă trebuie să menționăm dublul hattrick al golgheterului la zi, Gabriel Zamfir și al lui Claudiu Purluca.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.