Aviz negativ al consiliului concurenței la interzicerea aplicațiilor integratoare Taxi!

Consiliul Concurenței își exprimă îngrijorarea privind eliminarea de pe piața taximetriei a aplicațiilor integratoare așa cum este prevăzut în Proiectul de regulament elaborat de Primăria Capitalei și aflat în dezbatere publică.

Potrivit Avizului publicat pe site-ul instituției, se arată că „din punct de vedere concurenţial, inovarea, dezvoltarea de tehnologii noi, care facilitează interacţiunea dintre cerere şi ofertă, nu poate avea decât un efect benefic pentru ambele părţi. Astfel, clientul final are acces, în acelaşi timp, la o ofertă mult mai largă de servicii, aspect care reduce semnificativ timpul de căutare şi de aşteptare, dar şi la o ofertă variată din punct de vedere al tarifelor şi al calităţii prin posibilitatea accesării evaluărilor făcute de clienţii precedenţi asupra serviciilor în cauză”.

În document se mai arată că aplicaţiile informatice atât cele individuale (dezvoltate de dispecerate), cât şi cele integratoare (dezvoltate de un terţ de software aplicativ), ar putea rămâne funcţionale, lăsând piaţa deschisă pentru potenţiale noi produse sau servicii inovative.

În context trebuie reamintit faptul că noul Regulament propus de Primăria Capitalei prevede printre altele ca aplicațiile pentru comanda taxi să fie deținute doar de dispeceratele autorizate. Proiectul de Regulament va fi supus dezbaterii consilierilor municipali în ședința de joi a Consiliului General al Municipiului București.

Ar mai trebui amintit și faptul că, în luna decembrie a anului trecut, Primăria Capitalei a modificat vechiul regulament al taximetriei. Principala noutate introdusa atunci era obligativitatea desfășurării activității de taximetrie numai prin dispeceratele autorizate. Semnificativ în această problemă este și faptul că o nouă lege privind taximetria se află într-un stadiu avansat al procedurii parlamentare, iar Regulamentul Primăriei Capitalei ar putea necesita noi modificări după întrarea în vigoare a legii.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.