Decada Iubirii

Den-belitsky / Getty Images

Uite, un subiect delicat… să scrii despre o sărbatoare a iubirii ca și cand iubirea ar avea nevoie de o zi in care să-și reclame existența..

Iubirea, dacă există, nu-și cere dreptul la sărbătoare pentru că ea însăși e sărbătoare. O trăim în fiecare zi, o dăruim și o primim …în părți variabile.
Este cel mai prețios DAR și singura împlinire care contează cu adevărat în trecerea noastră. Pentru că din iubire se naște viața și prin iubire se innoiește.
Să scrii însă despre iubire raportand-o și încadrand-o între cele două sărbători, una de import (Sf.Valentin ) și alta de fabricație romanească (Dragobetele), mi se pare aproape o impietate; pentru că dragostea se trăiește, nu se povestește! Dragostea este sărbătoarea vieții și dacă ai nevoie de artificii mai mult sau mai puțin comerciale pentru a o confirma, înseamnă că undeva, ceva pe drum s-a pierdut.
Cand ai timp să povestești despre ea, mai bine gândește-te dacă ea mai există în viața ta…

In ceea ce mă privește, am scris despre iubire doar cand am simțit îndrăgosteala sau atunci cand am pierdut-o. In rest, cât a fost, am trăit-o. Există nenumărate modalități de a trăi iubirea…sau cum am spune, CU IUBIRE DESPRE IUBIRE.
Fără inimioare roșii de pluș LOVE-ite chicios și fără pretenția unei escapade la Predeal sau.. Paris (musai într-un restaurant de fițe că, deh, dragostea adevărată cu cheltuială se ține!).
Confirmarea iubirii se vede în zâmbetul de pe fața celui drag, în bucuria de a fi împreună și de a constata că timpul există doar pentru a măsura secundele de fericire în doi.
Nu aș vrea să mă-nțelegeți greșit; nu-i condamn pe cei care simt nevoia unei sărbători a iubirii. In definitiv, dacă există atâtea zile din care am făcut sărbătoare, zile care au fost inventate pentru a ne aminti că trebuie să fim recunoascători, pentru a ne aminti că fumatul ucide, etc., de ce nu ar fi și zile în care să ne amintim că trebuie să iubim?
E posibil ca exemplul dat de Sf.Valentin în urmă cu secole, să fie necesar pentru a recunoaște că nimic pe lumea asta nu s-a clădit fără sacrificiu.
Există, desigur, un sâmbure de adevăr în legenda acelui preot, care în perioada romanilor, căsătorea cuplurile de indrăgostiți în secret, împotriva legii date de Impăratul Claudius și care din această pricină fusese închis, torturat și apoi executat.
Dar vin acum și vă întreb: oare câți din cei care astăzi fac din Sărbătoarea Sf.Valentin o mascaradă pur comercială, înțeleg adevăratul sens al sacrificiului făcut în trecut de acel preot?
Cați știu că acesta a murit de fapt pentru că refuzase credința în zeii păgani și proclamase dragostea întru Dumnezeu ca singura lege valabilă ?

Să-l lăsăm însă pe Sf.Valentin deoparte și să ne întoarcem la noi, la rădăcini, la Sarbătoarea Dragostei pe plaiuri mioritice, Dragobetele.
Cred că și această sărbătoare vine din nevoia de a ne demonstra că putem avea ceva al nostru care să contrabalanseze cumva, sărbătoarea de import. In definitiv, e foarte bine că se-ntamplă așa.
Dacă tot simțim nevoia unei sărbători a iubirii, măcar să fie „Made in Romania” Sărbătoarea Dragobetelui este specifică mai ales romanilor din sudul si nordul Dunării.
Ulterior, ea s-a extins și iat-o azi îmbrățisată, adoptată și proclamată de către toți românii ca Sărbatoarea Națională a Iubirii.
Nu-mi aduc aminte exact cand s-a întamplat prima dată să aud că ziua de 24 februarie, ziua de Dragobete este ziua sărbătorii iubirii la noi.
Dar poate că nici nu are importanță… Important e doar faptul că în această zi, în conștiința multor români există credința că trebuie să aibă grijă să nu-i prindă fară pereche Zeul Iubirii-Dragobetele, Cupidon de România, pentru că asta ar însemna petrecerea unui an în singurătate.

Legămantul de dragoste era pecetluit în trecut cu un sărut furat în văzul lumii (de aici si vorba „Dragobetele sărută fetele”).
Astăzi, el vine ambalat în celofan, cu ciocolată în formă de inimioară și ursuleți de pluș, bonus – o petrecere într-un club sau restaurant. Foarte bine și așa!
Dacă de ciocolată și ursuleți e nevoie pentru confirmarea stării de pereche, de ce nu? Asta pentru cine este de acord că trebuie să existe o zi (sau două…) pe an în care să ne convingem, cerând dovada, că suntem iubiți.
In ceea ce mă priveste, răman la convingerea că „DRAGOSTEA ESTE RAI, IAR RAIUL ESTE DRAGOSTEA” (Sir Walter Scott) și lucrul acesta nu trebuie dovedit, ci doar trăit.

Lasă un răspuns