Opera Națională București reia spectacolele pentru copii

„Motanul încălțat” de Cornel Trăilescu programat duminică, 4 februarie 2018, la matineu, începând cu ora 11:00 este primul spectacol din stagiunea Operei Naționale București dedicat copiilor. Regia artistică poartă semnătura lui Gelu Colceag, scenografia a fost creată de către Viaceslav Vutcariov, iar coregrafia de către Roxana Colceag. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu.

Povestea motanului năzdrăvan ce folosește nenumărate trucuri pentru a obține putere, bogăție și mâna unei prințese pentru stăpânul lui, i-a cucerit de-a lungul timpului nu doar pe regizorii de teatru și film, ci și pe compozitori care, pornind de la basmul lui Perrault, au scris lucrări de operă remarcabile.

După mai bine de 40 de ani de la premieră, în 2006, „Motanul încălțat” a fost din nou pus în scenă la Opera Națională București, de data aceasta de către regizorul de teatru Gelu Colceag, care și-a făcut, prin acest spectacol, debutul în regia de operă.

Compozitorul Cornel Trăilescu despre spectacolul „Motanul încălțat” de pe scena Operei Naționale București: „ Să vă spun cum mi-a venit ideea să scriu o operă pentru voi, dragi copii. Cunosc un băiețel căruia-i place tare mult muzica și mereu îi roagă pe părinții lui să-l ducă la Operă, mai ales duminica, la matineu. A văzut de câteva ori Bărbierul din Sevilla și Madama Butterfly. Știe chiar și unele arii pe dinafară. Într-o zi m-a întrebat <<Nu-i așa că autorii de opere sunt oameni bătrâni?>> <<Mai mult sau mai puțin, Sorine. De ce mă întrebi?>> << Pentru că toate operele pe care le-am văzut vorbesc numai despre oameni mari. Ei, dacă ar putea și copii să scrie opere!>>. După asta multă vreme m-am gândit că Sorin poate nu e singurul copil care ar vrea să vadă opere pe înțelesul lui. Ba cred chiar că toți copiii așteaptă asemenea lucrări. Și cum cei mici nu au cum să compună opere – e o treabă cam complicată – m-am hotărât să-ncerc eu.”

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Operei Naționale București sau online, la tickets.operanb.ro .

Lasă un răspuns