Cele mai interesante evenimente din Bucureşti de astăzi, 29 ianuarie

CINEMA

La Cinema Muzeul Ţăranului, de la ora 19:00 începe prima proiecţie a Festivalului internaţional de film antropologic „Culese din Balkani”, ce vă invită, în fiecare ultimă zi de luni din fiecare lună, să vizionaţi documentare, mai ales româneşti, urmate uneori de discuţii cu regizorii / antropologii / etnologii care le-au realizat. Astă-seară rulează filmul „Aniversare” de Claudiu Mitcu, ce prezintă cursul vieţii privit din punctul de vedere al unei familii numeroase, adunate în jurul aniversării bunicului, Ioan Condea, care împlineşte 91 de ani şi trăieşte într-un sat retras de munte. În mijlocul tuturor, dar mereu cu o privire detaşată şi limpede, acesta îşi urmăreşte copiii, nepoţii şi strănepoţii, observându-i cu drag, căldură, resemnare.

AUDIŢIE

Teatrul Naţional Radiofonic vă invită, de la ora 18:00, în Clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei, la audiţia cu public a spectacolului în premieră absolută „Cinci ani în Donbas”, scenariu de Lăcrămioara Stoenescu, după cartea cu titlul omonim de Carol Aschembrener. Adaptarea radiofonică: Magda Duţu. Regia artistică: Petru Hadârcă. În distribuţie: Virgil Ogăşanu, Vlad Ivanov, Damian Victor Oancea, Mircea Constantinescu, Constantin Florescu, Orodel Olaru, Marcelo Cobzariu, Petru Hadârcă, Silviu Oltean, Cristian Simion, Ion Arcudeanu, Annemary Ziegler, Cristina Constantinescu.

MUZICĂ

* Solista Alexandra Uşurelu revine la Sala Mare a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” cu un concert intitulat „Lumea, cum ai vrea să fie”, pe care-l susţine de la ora 20:00, împreună cu band-ul său.

* Tot de la ora 20:00, Maria Răducanu are programat un concert în Green Hours.

* Trupa israeliană Alaska Snack Time susţine pentru prima dată un concert în România, în cadrul programului Jazz Nouveau de la Control Club.

CARTE

În Ceainăria Librăriei Cărtureşti Verona, de la ora 18:00 are loc lansarea volumelor trilingve (germană, engleză, română) ale autorilor Iosif Király şi Decebal Scriba, publicate de editura Kettler, Germania, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, precum şi Volumul VI din seria de albume „Şapte”, dedicat fotografiei.

CONFERINŢE

* Academia Română, prin Divizia de Istoria Ştiinţei a Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii (DIS/CRIFST), organizează, în colaborare cu Universitatea din Bucureşti, conferinţa „Viziunea lui Solomon Marcus asupra istoriei matematicii”, susţinută de conf. Dr. Cătălin Ioniţă – Grupul de Cercetări Interdisciplinare, CRIFST, de la ora 15:00, în Sala de Consiliu a Academiei Române.

* La Librăria Humanitas de la Cişmigiu continuă Serile Nautilus dedicate scriitorilor de SF&F, cu o întâlnire cu Peter V. Brett, unul diintre cei mai apreciaţi autori de fantasy din lume, cunoscut pentru seria epic fantasy de mare succes „Demon”, primul roman fiind în curs de ecranizare. De la ora 19:00, Peter V. Brett va purta un dialog cu coordonatorul colecţiei, Ana Nicolau, prin skype.

Lasă un răspuns