Bărbatul care şi-a înjunghiat mortal fosta soţie, reţinut pentru 24 de ore

Bărbatul care şi-a înjunghiat mortal fosta soţie, directoare a unei grădiniţe private din Capitală, a fost reţinut pentru 24 de ore.
El urmează să fie adus mâine instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Femeia înjunghiată a murit la Spitalul Floreasca.

Potrivit Poliţiei Capitalei, în jurul orei 12:00, bărbatul a intrat în biroul femeii şi a înjunghiat-o de mai multe ori.
Ulterior, acesta a fugit şi a fost prins la scurt timp de poliţiştii Secţiei 8, care l-au predat ofiţerilor Serviciului Omoruri.

Incidentul a avut loc în incinta unei grădiniţe private din sectorul 2 al Capitalei.

Cercetările au fost preluate de Parchetul Tribunalului Bucuresti şi de Serviciul Omoruri.

Victima ar fi avut numeroase conflicte cu fostul ei soţ, motiv pentru care ea obţinuse în instanţă un ordin de restricţie pe numele său.
Ca urmare, bărbatul fusese evacuat din casă şi nu se putea apropia la o distanţă mai mare de 200 de metri atât faţă de fosta soţie, cât şi faţă de cei doi copii ai lor.

Lasă un răspuns