Marin Cilic s-a calificat în finala Openului Australiei

Tenismanul croat Marin Cilic, numărul 6 mondial, s-a calificat în finala Openului Australiei, învingându-l în trei seturi, 6-2, 7-6 (7/4), 6-2, pe britanicul Kyle Edmund, într-o partidă disputată joi la Melbourne.

Cilic, care a acces în premieră în ultimul act al turneului de la antipozi, are în palmares un titlu de Mare Şlem, cucerit în 2014 la US Open.

Jucătorul croat a disputat anul trecut finala de la Wimbledon, pierdută în faţa elveţianului Roger Federer (numărul 2 mondial), pe care l-ar putea întâlni din nou duminică, dacă acesta va reuşi să treacă de sud-coreeanul Hyeon Chung, în cealaltă semifinală a Openului Australiei, programată vineri.

Cilic îl mai învinsese pe Edmund la Shanghai, în toamnă, cu 6-3, 7-6 (5).

Lasă un răspuns