Când joacă Simona Halep, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Horia Tecău şi Marius Copil la Australian Open

După primul tur au mai rămas trei românce pe tabloul de simplu de la Australian Open. Este vorba de liderul mondial Simona Halep, de Sorana Cîrstea şi de Ana Bogdan, toate trei urmând să joace mâine şi în noaptea de joi spre vineri după următorul program.
Favorita 1 a turneului de la Melbourne, Simona Halep, o va întâlni joi de la ora 10:00 (ora României) pe Eugenie Bouchard. Partida este programată în sesiunea de seară pe Margaret Court Arena. Până acum în întâlnirile directe, scorul este favorabil Simonei cu 2-1.
La noapte dar mai spre dimineaţă, vor intra în concurs şi celelalte două românce. După ora 03:30 (ora României) Ana Bogdan (104 WTA) o va întâlni pe rusoaica Yulia Putintseva (54 WTA), aceasta fiind şi prima confruntare dintre cele două jucătoare în circuitul WTA. Ultima sportivă care întră pe teren mâine noapte este Sorana Cîrstea. Ea va avea un meci deosebit de greu împotriva cehoaicei Lucie Safarova. În confruntările directe de până acum, cehoaica o conduce pe Sorana cu 4-1. Întâlnirea este programată să înceapă spre dimineaţă, după ora 04:00.
Tot mâine dimineaţă, încă doi români vor încerca să câştige în primul tur în turneul de dublu. Favoriţi numărul 3 de la Australian Open, Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer vor juca pe terenul 10 împotriva argentinienilor Guillermo Duran şi Andres Molteni, iar Marius Copil şi sârbul Viktor Troicki vor încerca să câştige partida cu americanul Rajeev Ram şi indianul Divij Sharan.
Ambele partide de dublu ale băieţilor, vor începe după ora 05:00.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.