Anti-Colectiv, după numai doi ani de la dezastru ne întoarcem la iresponsabilitate!

Acum ceva mai bine de doi ani avea loc incendiul de la clubul Colectiv, numit rapid dezastrul de la Colectiv. Asta pentru că sinistrul a curmat viețile a 64 de oameni. Urmările au fost pe măsură. În urma valului de emoție populară, ce a dus la proteste fără precedent, guvernul Ponta a demisionat. La fel s-a întâmplat și cu primarul de atunci al sectorului 4, Cristian Popescu – Piedone.

Tot în urma dezastrului, s-a trecut la controale draconice ale pompierilor, iar obținerea unei autorizații de siguranță la incendiu a devenit o sarcină aproape imposibilă, atât pentru agenții economici, cât și pentru autoritățile statului.

Mai multe cluburi s-au închis din inițiativa patronilor, altele au fost închise. Lucrurile au ajuns atât de departe încât chiar și Stadionul Arena Națională a fost închis, fiindcă a sa copertină retractabilă nu fusese omologată de către ISU, în ceea ce privește gradul de siguranță la incendiu luni de zile, Cluburile vor funcționa în continuare si fără autorizație de securitate la incendiu.

Ieri, însă, Președintele Klaus Iohannis a semnat un decret prin care promulga modificările la legea privind apărarea la incendii.

Aceste completări se referă la obligația amplasării de panouri de inștiințare în cazul spațiilor fără autorizație.

Concret, până la obținerea autorizației, barurile, cluburile, restaurantele, hotelurile, hipermarketurile sau sălile de spectacol trebuie să instaleze la intrare panouri pe care să scrie: Acest spațiu funcționează fără autorizație de securitate la incendiu

Deci, la noi, la români, dacă minunile durează trei zile, asa cum zice înțelepciunea populară, emoțiile durează ceva mai mult, puțin peste trei ani. Apoi, uităm dezastrul, uităm victimele, uităm durerea părinților și ne întoarcem, practic, la acea declarație pe proprie răspundere. Statul pasează fin responsabilitatea în sarcina agenților economici care, dacă înainte de Colectiv, declarau pe proprie răspundere, la Registrul Comerțului, ca spațiul respectiv îndeplinește normele. De siguranța la incendiu, astăzi trebuie să amplaseze un anunț privind lipsa autorizației, de siguranță la incendiu. Și, de aici încolo, responsabilitatea le revine consumatorilor care, atunci când vor intra într-un bar sau club, trebuie să cerceteze cu atenție pereții, ca să vadă dacă nu cumva există anunțul cu pricina…

Lasă un răspuns