Carmen Dan, declarație despre polițistul acuzat de pedofilie

Sursa foto: PS News

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a remarcat marţi că niciun şef din Poliţie nu a făcut un pas înapoi, la o zi după ce le-a solicitat acest lucru, în contextul generat de depistarea poliţistului acuzat că a agresat sexual doi minori în cartierul Drumul Taberei.

„Până acum am decât informaţiile pe care le cunoaşteţi şi dumneavoastră, date aseară de purtătorul de cuvânt al Poliţiei. Nu am văzut pe nimeni să facă un pas în spate, probabil că au apreciat că nu există responsabilitate”, a declarat Carmen Dan la sediul MAI.

Ministrul de Interne a precizat că l-a informat şi pe premier despre situaţie şi măsurile dispuse, dar şi că urmează să aibă o întâlnire cu specialiştii din cadrul Centrului de Testare Psihologică pentru a discuta despre acest caz.

Sursa foto: www.mediafax.ro

Luni, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, i-a cerut şefului Poliţiei Române să spună, până miercuri, cât de serioase şi de riguroase au fost testările psihologice în cazul poliţistului de la Brigada Rutieră bănuit de pedofilie, ce calificative profesionale a primit acesta în ultimii ani şi cum a fost posibil ca din 1990 să nu fie observat comportamentul lui.

Prin purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, ministrul a transmis că este nevoie de o reformă adevărată în sistem.

„Este nevoie de o reformă adevărată şi vom vedea dacă această reformă va putea fi făcută cu aceleaşi persoane care au condus acest sistem în ultimii ani. Ministrul de Interne a decis că, până ce se va termina această diagnoză de sistem, toţi acei şefi, care de-a lungul timpului au ascuns problemele sub preş, ar trebui să facă un pas înapoi”, a afirmat Dajbog.

Agentul de poliţie a fost reţinut, luni, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru două infracţiuni de agresiune sexuală asupra unor minori.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inclusiv cu privire la eventuala implicare a persoanei în cauză în fapte similare.

Lasă un răspuns