Prima zi de proteste pe anul 2018

Peste 200 de persoane au manifestat, în această seară, în Piața Victoriei, împotriva modificărilor la legile Justiției.
Oamenii s-au strâns, ca de obicei, în jurul orei 18.00.

Ei au fluturat steaguri tricolore, au suflat în vuvuzele, au bătut în tobe și au strigat lozinci antiguvernamentale.

Participanții sunt nemulțumiți de modificarea legilor Justiției, unii dintre aceștia solicitând „măsuri mai ample împotrivă coruptiei”.

Zona în care s-a desfășurat protestul a fost delimitată de jandarmi cu garduri de protecție,

Circulația nu a fost afectată, iar protestul s-a desfășurat fără incidente.

Protestatarii au început să plece la casele lor, după aproximativ o oră.

Lasă un răspuns