Peste 1.000 de hectare de vegetație au ars în San Diego

Sursa foto: www.agerpres.ro

Nordul comitatului San Diego, din California (SUA), se află în stare de alertă după incendiul care a mistuit până acum peste 1.000 de hectare de vegetație, a ars cel puțin 20 de case și a provocat doi răniți.

Sursa foto: www.click.ro

Vânturile care suflă cu putere la Santa Ana au răspândit flăcările care s-au extins în zona cuprinsă între autostrada 15 și drumul național 76, astfel încât pompierii au cerut populației să fie vigilentă.

„Sunt aproape 300.000 de persoane care trăiesc în zona cuprinsă între Vista, Oceanside și Fallbrook și toate aceste case, în funcție și de viteza vânturilor, sunt expuse riscului”, a declarat Ron Lane șef-adjunct administrativ al comitatului.

Jerry Brown, guvernatorul Californiei, a declarat starea de urgență în urma acestor incendii care amenință mii de reședințe din zona de nord a San Diego.

Având în vedere actualele condiții meteo, cu vânturi de peste 110 km/h, autoritățile se așteaptă să se înregistreze și alte incendii în zonă.

Sursa foto: www.agerpres.ro

Două persoane au suferit arsuri și au fost transportate la spitalele din apropiere, fără să fie anunțate detalii cu privire la starea lor, a anunțat Departamentul Pompierilor care luptă împotriva flăcărilor și care a cerut sprijinul armatei.

Incendiul din San Diego se alătură altor patru fiecare înregistrate în ultimele zile la nord-est de Los Angeles, care au afectat peste 200 de clădiri și au determinat închiderea școlilor și universităților, a numeroase drumuri și suspendarea serviciului electric.

Serviciul Național de Meteorologie (NWS) din SUA a extins pentru acest weekend alerta de incendii ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.