Cercetătorii avertizează în legătură cu pericolul pe care îl prezintă brazii de Crăciun

Oamenii de ştiinţă au avertizat în legătură cu pericolul pomului de Crăciun – principalul obiect decorativ al sărbătorilor de iarnă. Potrivit afirmaţiilor cercetătorilor, odată cu apariţia în casă a unui brad, unele persoane pot dezvolta alergii sau astm. Sunt posibile simptome precum lăcrimarea ochilor, tuse, durere în piept sau mâncărime nazală, scrie independent.co.uk.

De asemenea, mii de pacienţi se prezintă, anual, la spital din cauza mucegaiului care se formează pe brazi.  Este vorba de o reacție alergică la sporii de mucegai care se găsesc în mod natural pe conifere și pe care îi aducem în casele noastre împreunaă cu pomul de Crăciun. Boala a fost denumita “Sindromul bradului de Craciun”.

“Bradul poate contine o varietate de mucegaiuri, cele mai multe ori acestea continând foarte mulți factori cu potențial alergen. Acest lucru conduce la creșterea respirației șuierătoare, tuse persistentă si sesibilitate alergică, mai ales în cazul copiilor”, se arată într-un studiu realizat la universitatea newyorkeză Upstate Medical University.

Specialiştii avertizează că un risc pentru sănătate îl prezintă şi brazii artificiali. Persoanele alergice pot avea o reacţie la praful care se aşează pe ramurile bradului.

Cel mai eficient tratament, susțin specialiștii, este renunțarea definitivă la bradul de Crăciun.

Lasă un răspuns