Concert de Ziua Naţională a României, cu Orchestra Naţională Radio

Orchestra Naţională Radio celebrează Ziua Naţională a României, vineri, 1 decembrie, printr-un concert extraordinar la Sala Radio, începând cu ora 19:00.

Rapsodia română nr. 1 de George Enescu va fi interpretată în deschiderea programului, iar invitaţii sunt nume de rezonanţă ale scenei muzicale naţionale: dirijorul Vlad Conta şi pianistul Viniciu Moroianu. Pe afiş se mai află Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op. 54 de R. Schumann şi Simfonia nr. 7 în la major, op. 92, de L. van Beethoven.

Cu prilejul concertului, Editura Casa Radio a organizat două momente speciale: lansarea albumului Dinu Lipatti – Compozitor şi o sesiune de autografe Viniciu Moroianu.

Albumul Dinu Lipatti – Compozitor este un omagiu adus marelui muzician român de la a cărui naştere s-au împlinit 100 de ani în martie 2017, cel pe care Paul Dukas îl numea „al doilea Enescu”. Compact-discul cuprinde patru lucrări reprezentative din creaţia lui Dinu Lipatti, primele două – datate 1943, avându-l ca interpret chiar pe autor: este vorba de Sonatina pentru mâna stângă şi Concertino în stil clasic, a doua înregistrare fiind realizată de Lipatti în compania Orchestrei de Cameră din Berlin, condusă de Hans von Benda. Albumul mai cuprinde Fantezia pentru pian solo (interpretată de Viniciu Moroianu) şi Suita simfonică Şătrarii (în varianta Orchestrei Naţionale Radio, dirijate de Horia Andreescu).

Lansarea albumului va avea loc în foaierul central al Sălii Radio, în pauza concertului, cu participarea lui Viniciu Moroianu şi a muzicologilor Monica Isăcescu şi Ştefan Costache, realizatori Radio România Muzical, autorii prezentării albumului.

Al doilea moment consacrat albumului Dinu Lipatti – Compozitor va avea loc la finalul serii, când Viniciu Moroianu va veni alături de spectatori, în foaierul central al Sălii Radio, pentru a acorda o sesiune de autografe pe acest album de referinţă.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziţiona şi la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.

Vlad Conta

Vlad Conta a studiat pianul şi dirijatul la Conservatorul din Geneva, la Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia) şi Universitatea Mozarteum din Salzburg (Austria) cu maeştri reputaţi, ca Louis Hiltbrand, Carlo Zecchi şi Franco Ferrara. În perioada 1983-1985 a fost maestru corepetitor la Opera din Monte Carlo şi la Grand Théâtre din Geneva, iar între 1985 şi 1989 afost şef de orchestră la Teatrul Municipal din Biel-Bienne (Elveţia). Între 1989-1993, Vlad Conta a fost prim-dirijor invitat la Teatro Regio di Torino, Italia, iar între 1989 şi 1997 a fost director muzical la Regina Symphony Orchestra (Canada).

Vlad Conta este dirijor al Operei Naţionale Bucureşti din 2001, iar alături de repertoriul de operă şi balet, Vlad Conta deţine un vast repertoriu simfonic şi vocal-simfonic, desfăşurând totodată o carieră internaţională ca dirijor invitat la National Symphony Orchestra din Washington, Philharmonia Orchestra din Londra, Orchestra Naţională Rusă din Moscova, Orchestra Sinfonica Nazionale (Torino), al Operei de Stat din Hamburg, Jerusalem Symphony Orchestra, al orchestrelor simfonice din Vancouver, Edmonton, Québec (Canada), Orchestre de la Suisse Romande, Orchestre de Chambre de Lausanne, Orchestra della Svizzera Italiana (Elveţia), precum şi al altor orchestre şi teatre din SUA, Franţa, Italia, Irlanda, Grecia, Bulgaria şi Turcia.

A fost distins cu Medalia de Aur Katia Popova la Festivalul de Muzică de la Plevna (Bulgaria) şi A 125: Aniversarea Canadei la 125 de ani, pentru merite culturale deosebite, cu Premiul Ludovic Spiess al Forumului Muzical Român (2011) şi a obţinut cetăţenia de onoare a oraşului Fort Worth (Texas, SUA. Din 2012 Vlad Conta este membru de onoare al Filarmonicii Moldova Iaşi.

Viniciu Moroianu

Pianistul Viniciu Moroianu are o activitate artistică cu aproape o mie de apariţii scenice, atât în recitaluri şi concerte camerale, cât şi ca solist cu orchestra (circa treizeci de titluri, inclusiv româneşti). Totodată conduce o clasă de pian, ca profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

S-a născut în Bucureşti, în anul 1962, într-o familie de artişti. A manifestat de timpuriu înclinaţii pentru compoziţie şi literatură. A absolvit cursul de pian liceal cu Marta Paladi şi universitar cu Gabriel Amiraş. La acompaniament a fost studentul Suzanei Szorenyi. De asemenea, a studiat armonia cu Doru Popovici şi Pascal Bentoiu, precum şi dirijatul cu Constantin Bugeanu. Începând din 1973 a fost distins cu trei premii întâi în competiţii naţionale de pian, fiind totodată laureat al concursurilor internaţionale de la Paris (Guilde française des artistes solistes, 1979) şi Bucureşti (George Enescu, 1991). A primit Premiul Colegiului Criticilor Muzicali din România (1981) pentru interpretarea Sonatei a treia pentru pian de Enescu şi Premiul Fundaţiei Dinu Lipatti din Bucureşti (1992) pentru restituirea şi prezentarea în concert a Fanteziei op. 8 de Lipatti.

A susţinut primul său recital la vârsta de 10 ani, iar patru ani mai târziu a debutat ca solist cu orchestra. Are un repertoriu vast, incluzând prime audiţii şi lucrări ample mai rar abordate. Deţine două integrale Beethoven: lucrările concertante, la Râmnicu-Vâlcea (2008-2009), şi Sonatele pentru pian şi vioară, cu Cristina Anghelescu, la Iaşi şi Radio România (2010). Ca partener de lied a colaborat cu artişti precum Eduard Tumagian, Leontina Văduva, George Crăsnaru sau Georgeta Stoleriu.

A participat la festivalurile internaţionale George Enescu (opt ediţii), Dinu Lipatti (trei ediţii), Academia Sighişoara (zece ediţii), precum şi la Besançon, San José, Graz, Chişinău şi Bratislava. A cântat pe scene din Grecia, Elveţia, Franţa, Italia, Germania, Spania, Belgia, Danemarca, Luxemburg, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria. A concertat cu toate orchestrele din România, precum şi cu ansambluri din Marea Britanie, Austria, Elveţia, Republica Moldova şi Bulgaria. A fost transmis în direct prin EBU (1995, 2007, 2013) şi la Radio Bartok, Budapesta (1995). A apărut ca pianist în programele unor televiziuni din Franţa şi S.U.A., precum şi la BBC. A realizat înregistrări la Radio România şi Electrecord (LP Brahms, cu violoncelistul Attila Szekely, 1981; LP Enescu, 1988; CD Enescu, 2011, incluzând două premiere camerale discografice). De asemenea, numele său figurează pe CD-uri editate la Agora, Grecia (1996), Eurostar (2015) şi Casa Radio (2017).

A îngrijit ediţii princeps ale unor lucrări de Dinu Lipatti şi Radu Paladi, la Editura Muzicală şi GrafoArt. Este membru fondator al Societăţii Române Mozart (1991). În anul 2005 a obţinut titlul de Doctor în Muzică, cu teza Două secole de gândire componistică reflectate în creaţia pentru pian solo a lui Dinu Lipatti. Între discipolii săi se numără Mihai Ritivoiu, Andrei Licareţ, Ana Silvestru, Abel Corban, Maria-Diana Petrache. Din 2011 este membru în Consiliul director al Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România, în 2017 fiind ales vicepreşedinte.

Lasă un răspuns