Moneda națională, cea mai slabă cotație în raport cu euro!

Sursa foto: economica.net

Moneda națională a atins astăzi cea mai slabă cotație în raport cu euro. Cursul anunțat de BNR este de 4,6551 lei pentru un euro, în creștere cu 0,82 bani (0,18%) în comparație cu valoarea din ședința precedentă, de 4,6469 lei pentru un euro.

Recordul anterior a fost înregistrat pe data de 13 noiembrie 2017. Atunci BNR a anunțat un curs de schimb de 4,6495 de lei pentru un euro.

Moneda națională s-a depreciat în fața dolarului american, cursul fiind stabilit de BNR la 3,9650 lei, mai mare cu 2,36 de bani (0,60%), în comparație cu ședința precedentă, când un dolar american valora 3,9414 de lei.

Francul elvețian a fost cotat la 3,9960 de lei, în creștere cu 1,27 bani (0,32%), comparativ cu valoarea de 3,9833 lei, stabilit în ședința precedentă.

Gramul de aur s-a ieftinit, marți, cu 40,04 de bani (-0,24%), până la 163,2575 lei, de la 163,6579 lei, cât se stabilise luni.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.