“Festival national”: “Alege viata!”

Cati romani sunt dispusi sa participe?

Totul e gratis: loc de desfasurare, instructori pregatiti temeinic, manechine, pregatire…

Experienta ne-a dovedit ca putini, foarte putini sunt cei care aleg sa stie sa actioneze, inainte de a deveni simpli spectatori, pe marginea unui incident nefericit. Si inainte de a filma si de a-si da cu parerea, de pe margine si, mai ales, pe retelele de socializare.

Un bărbat a murit, zilele trecute în Piaţa Obor, din Capitală, în mâinile cadrelor medicale care ar fi trebuit să îi salveze viaţa.

Martorii la eveniment susţin că echipajul medical al unui serviciu privat de ambulanţă nu a ştiut să îi acorde primul ajutor.

Acelasi lucru il demonstreaza si filmuletul postat pe retelele de socializare de catre una dintre persoanele prezente la locul incidentului.

Acest caz s-a intamplat intr-un loc public si efectul emotional a fost cu atat mai mare.

Din nefericire insa, astfel de situatii se intalnesc zilnic, nevazute si nemediatizate de nimeni, chiar si in spitale.

Pentru ca si in spitalele de stat  se intampla, inca, sa moara pacientii in urma unui stop cardio respirator pentru ca, desi inconjurati de cadre medicale, acestea, de cele mai multe ori nu au specializare pe medicina de urgenta si nu au nici pregatirea necesara pentru a incepe manevre corecte de resuscitare.

In cazul de la Obor autorităţile competente au pornit o anchetă pentru stabilirea condiţiilor în care echipajul medical a acordat primul ajutor.

Pentru celelalte cazuri, din spitale, nevazute si neauzite de nimeni, autoritatile nu au timp de anchete.

Mai mult, nu exista nici macar un registru, la nivelul Ministerului Sanatatii, de exemplu, care sa le tina evidenta.

Sa revenim, concret, la Obor.

“Bucureştenii sunt aşteptaţi în acest weekend (…) în Piaţa Obor din Capitală, să guste pastramă şi tocăniţă din carne de oaie pregătite la faţa locului.

Evenimentul este organizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale  împreună cu crescătorii de ovine, în cadrul campaniei ‘Alege oaia’ !”

Cam asa suna invitatia facuta de catre organizatori bucurestenilor, in urma cu o saptamana.

Pentru evenimentul organizat de Ministerul Agriculturii, Administraţia Pieţei Obor a semnat un contract cu o firma privata de ambulanta.

Lipsa de previziune din partea Administratiei.

Pentru ca, daca s-ar fi gandit, macar o clipa si la siguranta participantilor, inainte de a semna contractul poate hotarau sa aleaga un serviciu de ambulanta autorizat, fie el si privat, care sa asigure asistenta medicala pentru potentialii pacienti.

Conform surselor noastre, a fost  solicitata o ambulanţă cu un echipaj format din ambulanţier şi asistentă.

In toiul evenimentului, un barbat a căzut  la pământ.

Ce vedem in filmuletul postat pe retelele de socializare?

Un barbat, intins pe jos.

In jurul lui o multime de curiosi, prezenti la eveniment si, intr-o prima etapa, doua persoane imbracate (mai putin incaltate) in costum specific Serviciului de Ambulanta Bucuresti Ilfov: o asistenta medicala si un ambulantier.

Care “topaie” in jurul pacientului. “Topaiala” pe care nu am regasit-o in protocoalele Consiliului European de Resuscitare (ERC), in acordarea primului ajutor in caz de stop cardio-respirator.

In a doua etapa, la cateva minute, apare in peisaj si un echipaj de prim ajutor de la SMURD, urmat apoi de un altul, medical.

Echipajul din prima etapa, cel care a aplicat incorect procedurile de resuscitare, apartine unei firme private din județul Ilfov.

Aceasta, denumita AmbuHelp asigura servicii private de ambulanță, iar denumirea serviciului era inscripționata pe echipamentele de intervenție ale echipajului.

Din informațiile facute publice de catre Departamentul pentru Situatii de Urgenta, aflam ca aceștia asigurau, pe baza de contract, asistența medicală de urgență în acea zonă, amenajată de tip târg comercial.

“Apelul privind situația de urgență a fost primit la 112 si transmis la dispeceratul SMURD la ora 12.33, echipajul de prim ajutor fiind alertat la ora 12.35, iar la ora 12.42 echipajul SMURD a ajuns la locul solicitării, timpul de răspuns fiind de șapte minute.

La ora 12.41, dispeceratul SMURD alertează și echipajul de terapie intensivă mobilă care ajunge la caz la ora 12.45,” aflam de la reprezentantii DSU.

Matematica simpla.  Pentru cunoscatori.

Se da:

-un loc public,

-un pacient cu ritm cardiac defibrilabil, (si multi alti participanti la evenimentul de la Obor, care oricand ar fi putut deveni victime si care ar fi trebuit tinuti, cumva, sub supraveghere),

-un echipaj al unui serviciu privat de ambulanta, ai carui membri nu                executa corect manevele de resuscitare, incepand cu pozitionarea    salvatorului in picioare, peste pacient si nu in genunchi, pe caldaram, langa acesta,

-un echipaj de prim ajutor de la SMURD care stie sa intervina, dar, daca aveti curiozitatea sa urmariti filmuletul, si mai ales daca sunteti dispusi sa numarati si sa va uitati la ceas sau sa porniti un cronometru, parca se grabeste putin si, din dorinta de a salva victima, depaseste numarul de compresii toracice pe minut. Continue, continue, dar, probabil, si cele doua respiratii au rostul lor din moment ce au fost introduse in protocolul european.

Rezultatul?

Un om mort.

Ca nespecialisti in domeniu, putem afla din surse sigure ca protocolul ERC prevede 30 de compresii cu doua respiratii, apoi iar 30 de compresii… si tot asa.

Timp de 30 de secunde noi am numarat  81 de compresii. Ceea ce inseamna, facand un calcul sumar, ca numarul de 100, maxim 120 pe compresii pe minut, a ramas undeva la nivel de teorie.

Dar, cum spuneam, nu suntem specialisti si ii lasam pe cei in masura sa analizeze situatia.

Poate tine si asta de o decizie de moment, de la fata locului, de o adaptare la situatia existenta pe teren si nu dorim sa contrazicem profesionistii.

Revenind la ambulanta privata, mai aflam ca, potrivit reprezentanților DSU, acest serviciu a fost controlat de către Departament în data de 2 octombrie, când s-a constatat că funcționa fără autorizație.

Firma a fost amendată și atunci cu 15.000 de lei și Directia de Sanatate Publica a fost notificata despre această situație.

(Interesant ar fi sa aflam pentru ce servicii anume si pe ce perioada avea autorizatia suspendata, pentru ca, potrivit unor surse Bucuresti FM, aceasta ar fi trebuit sa aiba autorizatie valabila din partea autoritatilor, in momentul zero cand si-a inceput activitatea, altfel neputand inmatricula masinile folosite pe post de ambulanta).

„În imaginile înregistrate la fața locului se poate vedea și momentul sosirii echipajului de prim ajutor SMURD și faptul că primele manevre efectuate imediat au fost aplicarea de electroșocuri, compresii toracice, continuu, și ventilarea pacientului, acestea fiind continuate și la sosirea echipajului de terapie intensiva, precizeaza Departamentul pentru Situații de Urgență.

“Acesta s-a autosesizat și va face verificări în legatură cu toate aspectele ce tin de modul în care s-a desfăsurat intervenția la acest caz”, mai precizează reprezentanții DSU.

“Am cerut sistarea activității la acest serviciu de ambulanțe, iar DSP Ilfov se va ocupa ce acest lucru”, a declarat Raed Arafat, seful DSU.

Acesta a mai explicat ca au fost demarate controale și la alte servicii private de ambulanță, la una dintre firme, aplicându-se deja o amendă de 15.000 de lei.

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Ilfov arată, într-un răspuns pentru presa, că s-a dispus sistarea activității firmei private de ambulanță AmbuHelp.

„Considerăm că atât prin sancționarea serviciului de ambulanță de către DSU, cât și prin faptul că SC Life Care Home SRL a depus documentația necesară pentru autorizare, conducerea serviciului de ambulanță în speță avea cunoștință de obligația legală de a desfășura activitatea de asistență medicală de urgență doar după obținerea Autorizației Sanitare de Funcționare(…) Începând cu data de 06.11.2017 s-a propus suspendarea activității până la obținerea Autorizației Sanitare de Funcționar, în acest sens fiind emisă decizia de suapendare a activității nr. 3/06.11.2017”, conform unui comunicat al DSP Ilfov, transmis catre Mediafax.

Reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) au anuntat ca  depun o desizare la Parchet pentru că ambulanța privată nu era dotată cu un defibrilator, aparat necesar în situații de urgență.

Între timp, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București a fost deschis un dosar de urmărire penală, după ce persoana a decedat pentru că personalul de la ambulanța privată AmbuHelp nu a știut să îi acorde primul ajutor.

A murit un om.

Intr-o piata centrala, in Bucuresti, 2017, cu trei echipaje care ar fi putut sa il salveze, langa el.

Martor fidel al faptului ca se putea face ceva este nimeni altul decat defibrilatorul.

Pentru necunoscatorii care nu au citit nici macar din curiozitate, acesta, defibrilatorul, nu aplica socuri daca nu se mai poate face nimic pentru victima. Daca pacientul nu era intr-un ritm defibrilabil, spun specialistii, defibrilatorul nu ar fi livrat socul. Si acelasi lucru il spun si instructiunile de folosire a obiectului.

Ori, in cazul de fata, doua socuri au fost aplicate, vizibil, in filmarea postata pe internet.

Cum spuneam, a murit un om.

Acesta este un efect.

Care are in spate niste cauze, ale unui sistem nu intr-atat de functional pe cat le place unora sa creada, pe langa patologia potentialei victime.

Privind filmuletul cu atentie, nu putem sa nu observam ca asistenta in cauza, dincolo de faptul ca nu a ingenuncheat langa victima, cum era normal, pentru efectuarea compresiilor toracice, are cateva gesturi reflex ale altor manevre care ar fi trebuit efectuate in astfel de cazuri.

Ceea ce demonstreaza faptul ca undeva, candva, a facut ceva cursuri care sa ii foloseasca la un astfel de caz.

Dar, gesturi care, nerepetate si nesustinute de un proces de pregatire medicala (formare profesionala) continua, se uita in situatii de criza.

Acesta este si motivul pentru care am luat legatura cu reprezentanti ai unor servicii de ambulanta private, pentru a avea si parerea lor.

“Exista un organism guvernamental, al statului roman, care coordoneaza toate serviciile, chiar si cele private: Departamentul pentru Situatii de Urgenta.

Ce anume coordoneaza? Cine, cat sa lucreze? Exista  un plan de pregatire profesionala continua in care sa-i includa si pe cei din sistemul privat?

Cel care coordoneaza activitatea trebuie sa coordoneze si partea de pregatire profesionala continua”, ne-a declarat unul dintre reprezentanti.

Parerea celui de-al doilea ii confirma afirmatiile.

“Operatorii privati au acces la partea de pregatire profesionala continua? Nu au acces.

E ca si cum ai lua un chirurg si-l pui sa scrie zece ani retete si dupa zece ani il pui, brusc, intra in sala, trebuie sa operezi!

Si-a pierdut mana.

Atata timp cat tu nu permiti cadrelor medicale sa participle activ in fiecare zi, punandu-i in situatia de a lucra in echipe, la ce te poti astepta cand se intampla asa ceva?

Cineva isi asuma responsabilitatea controlului, a legilor, a opririi activitatii dar nu-si asuma coordonarea activitatilor. Faptul ca a murit un om este un efect. Cauza este altundeva”.

“Am vazut om mort pe neurochirurgie, in spitalul de urgenta, in urma cu cateva zile.

Un medic si 3 voluntari faceau masaj cardiac mai rau decat asistenta de la Obor. In pat. Sareau arcurile cu pacient cu tot.

In fiecare zi se intampla dar daca nu se vede, nimeni nu raspunde.

Firma nu avea cum sa nu fie autorizata. Probabil au avut autorizarea suspendata in urma unui control la care s-au gasit nereguli. Nu  putea lucra fara autorizare din 2016.

Nu-i mare lucru ca serviciu privat sa cumperi un manechin, sa instruiesti un om care sa fie certificat de Consiliul European de Resuscitare, (e o certificare valabila europeana) care sa iti pregateaca toti oamenii pe care ii ai in activitate. Pentru ca acces la cursuri, in tara, nu ai.

Angajatii de la noi nu au putut intra la OAMMR la niciun curs care tinea de urgenta.

Sunt 20 de locuri. La ora 0.00 cand incepe inscrierea, nu mai sunt locuri.

Asistentii, ca sa-si faca punctele pentru dreptul de libera practica, ajung sa faca si cursuri de administrare a medicatiei homeopate. Ori, asta nu-i ajuta in cazul unui stop respirator.

Pe cei de la OAMMR nu-i intereseaza ce fel de cursuri faci, daca tin de specialitatea ta. Pentru ei conteaza punctele acumulate.

Prin OAMMR nu poti face cursuri de BLS/ALS, prin Departamentul pentru Situatii de Urgenta nu poti, prin Ministerul Sanatatii nu ai acces…pai? Unde-l pregatesti? Pregatirea profesionala trebuie sa fie continua. Nu, stai asa, ca a facut anul asta si mai face peste doi ani. In urgenta nu merge. Pregatirea trebuie sa fie continua. Trebuie ca saptamanal, lunar, sa fie zi de curs” sustine un al treilea reprezentant al unui serviciu  privat de ambulanta.

Am contactat telefonic si reprezentantii serviciului de ambulanta prezent la Obor.

Reprezentanţii  firmei care deţine Ambuhelp au refuzat să comenteze ce s-a întâmplat.

Conform legii 95/2006, “Formarea personalului specializat în acordarea primului ajutor calificat se va efectua pe baza unui program aprobat de inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, acreditat și autorizat de Ministerul Sănătății Publice și Ministerul Educației și Cercetării. Acesta include condițiile de certificare și recertificare a personalului, precum și necesitățile de formare continua”

Asta scrie clar in lege si am inteles.

Ce nu intelegem insa este ce intelege legiuitorul prin “personal specializat în acordarea primului ajutor calificat”, pentru ca nu specifica nicaieri: public, privat…

Si inca ceva: DSU ne reaminteste: din aceeasi lege, acelasi titlu:

„Știați că acordarea primului ajutor calificat se efectuează în regim public, este o datorie a statului şi un drept al cetăţeanului şi nu poate fi efectuată în scop comercial?
Prevederea se regăsește în Legea 95/2006 privind reforma în sănătate la Titlul IV – Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat”.

 

 

 

 

Asteptam?

Actionam?

Pentru cei ce aleg actiunea, mai e o sansa:

Pot urma cursuri gratuite de BLS organizate de ASSB si SABIF.
https://www.existaunerou.ro
Prim ajutor de baza, ținut de personal calificat. 

Ce alegem?!

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.