Slujbă de pomenire şi rugăciune în memoria victimelor din clubul Colectiv

O slujbă de pomenire şi o rugăciune în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în urmă cu doi ani în tragicul incendiu de la clubul Colectiv vor fi oficiate luni, informează Biroul de Presă al Patriarhie Române.

„Întrucât în data de 30 octombrie anul acesta se împlinesc doi ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv, (…) Patriarhia Română săvârşeşte, luni, 30 octombrie 2017, ora 11.30, o slujbă de pomenire la Biserica ‘Sfântul Nicolae’ – Broşteni din Bucureşti, în faţa crucii de marmură ridicată în memoria celor decedaţi, iar la ora 12.00 o rugăciune la monumentul din faţa clubului Colectiv”, se precizează în comunicat.

În urma incendiului de la Colectiv au murit 65 de tineri. Trupa Goodbye to Gravity susţinea în club un concert de lansare a unui nou album. Incendiul a izbucnit din cauza unor artificii aprinse în timpul concertului şi s-a extins rapid.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.