Tigrul de Indochina, în pericol de dispariție!

Sursa foto: www.sensortower.com

Tigrul de Indochina a fost pus pe lista animalelor afle în pericol de dispariție în 2010 când s-a constatat că populația acestei subspecii a scăzut cu peste 70% într-un singur deceniu. Acest lucru s-a întâmplat din cauza micșorării habitatului ca urmare a extinderii așezărilor umane, construcției de drumuri sau braconajului agresiv.

Sursa foto: www.sensortower.com

Deși habitatul acestei subspecii este cel mai mare habitat din lume, cuprinzând zone din Thailanda, Cambodgia, China, Laos, Myanmar și Vietnam care, însumate, reprezintă o suprafață egală cu cea a Franței, populația a scăzut dramatic, iar în prezent, au mai rămas doar 350 de exemplare în toată lumea.

Șansa supraviețuirii speciei o constituie, potrivit specialiștilor, zonele unde prezența umană este mai scăzută precum zona Dawna Tennaserim de la granița Thailandei cu Myanmar, unde au mai rămas aproximativ 250 de tigri, sau pădurile din regiunea Mekongului Inferior, care se întind pe teritorii din Cambodgia, Laos și Vietnam, și care ar putea reprezenta un habitat alternativ pentru tigrii de Indochina. De asemenea, au fost luate în considerare și regiunea sudică a Laosului sau zone din centrul Vietnamului care au potențial pentru recuperarea populației de tigri.

Zonele unde trăiesc tigrii de Indochina sunt de cele mai multe ori restricționate, iar biologii, abia recent, au primit permisiunea pentru cercetări de teren, iar, ca atare, mai sunt încă multe lucruri de descoperit despre modul de trai al acestor animale în mediul lor natural.

Sursa foto: www.publika.md

Tigrul de Indochina cântărește între 180 și 250 de kilograme, are o lungime de aproximativ 3 metri și trăiește în pădurile de foioase din zonele tropicale și subtropicale.

De multe ori, tigrii de Indonezia cad victimele braconajului, carnea lor fiind folosită în medicina tradițională sau pentru prepararea unor feluri de mâncare în restaurantele asiatice.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.