S-a scurs etapa cu numărul 13 din Campionatul de Fotbal Sports Events!

Apa Nova 1 trece de Kruk, într-un meci în care Marian Merlici și Petrica Caloian, ambii cu o dublă, au făcut legea pe teren conducându-și echipa către triumf cu 5-2.

Din păcate pentru Unicredit, meciul împotrivă Cyrom a însemnat o nouă înfrângere a echipei. Aceștia pierd cu 9-3 o partidă în care Cristian Enache, autor a 4 reușite, a redevenit lider în clasamentul golgheterilor Ligii 1.

Bitdefender, deși retrogradată matematic, strânge rândurile foarte bine și face un meci exact în fața HPE 1 cărora le provoacă o înfrângere dureroasă cu 5-3. Marius Gherghinoiu, cu hattrick-ul reușit, a avut o prestație apreciată de toți cei prezenți.

În cel mai așteptat meci al serii, VTM câștigă cu 8-6 în fața Radio România. În urma acestui rezultat VTM depinde doar de ea în ultima etapă, o victorie asigurându-le poziția a treia în clasament.

În Liga II am avut parte doar de 2 jocuri, Adobe și SAP declarând forfait în această etapă astfel că UPC și HP Inc. câștigă foarte ușor încă 3 puncte în clasament.

Într-o reeditare a jocului restant desfășurat vineri, Deloitte nu le mai dă nici o șansa celor de la HPE 2, de această dată impunându-se de o manieră categorică, Alex Popa închizând poarta în fața adversarilor. Scor final 7-0.

Poate cel mai spectaculos meci al serii a opus Optaros și Gameloft. Aceștia din urmă, cu toate că au fost conduși la un moment dat pe tabela cu 4-0, au continuat să spere în șansa lor. Speranța a dat rezultate, reușind să întoarcă incredibil rezultatul în favoarea lor și să câștige la final cu 6-5.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.