Lucrări pe A2!

Astăzi, în intervalul orar 10:00 – 16:00, se execută lucrări de plombare a suprafeţei carosabile pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, anunță Centrul Infotrafic. Se va lucra pe sensul de mers către litoral, între kilometrii 12 şi 36, pe benzile unu şi cea de urgenţă, precum şi pe celălalt sens de mers, între kilometrii 36 şi 20, pe aceleaşi benzi.

Conducătorilor auto li se recomandă să circule cu prudenţă sporită şi viteză redusă în zona lucrărilor, să se încadreze din timp pe banda a doua şi să respecte cu stricteţe indicaţiile semnalizării provizorii montate la faţa locului sau ale poliţiştilor rutieri prezenţi pentru fluidizarea circulaţiei.

Reamintim că nerespectarea semnalelor, indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda din clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.