Legea vaccinării a primit aviz favorabil!

Medical ampoules and syringe

Senatorii din Comisia de constituționalitate au dat în unanimitate aviz favorabil proiectului de lege privind vaccinarea.

Președintele Comisiei de Constituționalitate, senatorul ALDE Ionuț Sibinescu, a explicat că avizul favorabil a ținut cont de prevederile articolelor din legea fundamentală referitoare la asigurarea sănătății publice și restrângerea unor drepturi pentru apărarea securității și a libertăţii cetățenilor.

Sursa foto: www.cafeneauapolitica.ro

„Dacă citim până la capăt, observăm că individul poate să dispună de el însuși dacă nu încalcă drepturile altui cetățean. (…) Pe înțelesul tuturor, un copil nevaccinat care vine în colectivitate încalcă drepturile copilului meu care este vaccinat”, a explicat Sibinescu.

Senatorul USR, George Dircă, spune că legea fundamentală permite restrângerea unor drepturi numai în situații excepționale, care sunt prevăzute în proiectul de act normativ.

Mai multe ONG-uri au susținut însă, că proiectul Guvernului include prevederi neconstituţionale.

Adrian Aciu de la Asociația Civică pentru Dreptate susține că proiectul trebuie să se întoarcă în dezbatere publică.

„Numărul persoanelor care nu doresc vaccinarea este în creștere, este un trend ascendent. Aceasta demonstrează că oamenii, pe măsură ce se informează, refuză această vaccinare cu forța, care are problemele ei. Majoritatea țărilor lumii a interzis

Sursa foto: www.libertatea.ro

această practică, iar acolo unde totuși ea s-a introdus există niște portițe ca să nu poți să fii obligat. Așa trebuie să fie și în România. Proiectul acesta de lege nu lasă aceste portițe. (…) Dacă guvernanții noștri ar dori să amâne șase luni sau un an acest proiect, s-ar vedea foarte clar că în alte țări care au introdus obligativitatea ce probleme au apărut. (…) Dacă un vaccin conține mercur care este toxic, cum poate cineva să te oblige să îți bage în corp, de bună voie și pe banii tăi, așa ceva?”, a susținut Aciu.

Proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor rămâne în dezbaterea comisiilor de specialitate din Senat, care este prima Cameră sesizată.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.