Conducerea PSD va lua o decizie în privința dosarului DNA care le vizează pe Sevil Shhaideh și Rovana Plumb

Sursa foto: www.psnews.ro

Conducerea PSD se reuneşte, astăzi, pentru a lua o decizie în privinţa vicepremierului Sevil Shhaideh şi a ministrului pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb. Acestea sunt cercetate de DNA pentru corupţie în aşa numitul dosar „Belina”.

Vicepremier şi ministru al Dezvoltării în actualul guvern, Sevil Shhaideh este urmărită penal de DNA pentru de abuz în serviciu. Ea este acuzată că în 2013, când era secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, ar fi avizat trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman.

Rovana Plumb, fost ministru al Mediului, actual ministru al Fondurilor Europene, este acuzată de complicitate la abuz în serviciu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, aseară, într-un interviu televizat, că, acţiunea DNA este o ficţiune, un atac împotriva guvernului, şi că, de fapt, miza acestui dosar ar fi partidul pe care îl conduce.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.