Buddy face cumpărături online!

Sursa foto: www.thesun.co.uk

Un papagal a reușit să plaseze o comandă validă pe un site de cumpărături, după ce a ”discutat” cu asistentul vocal al companiei americane, Alexa, şi a imitat vocea stăpânei sale din Londra, a anunțat miercuri ”The Sun”.

Corienne Pretorius nu îşi amintea să fi plasat o comandă pentru cutii de cadouri în valoare de 11 lire sterline (aproximativ 11 euro), relatează AFP.

Sursa foto; www.thesun.co.uk

După ce i-a exclus pe soţul şi fiul ei în vârstă de opt ani de pe lista cumpărătorilor prezumtivi, această femeie sud-africană de 39 de ani, care locuieşte în sud-estul Londrei, l-a identificat pe adevăratul ”vinovat”: Buddy, papagalul ei gri african în vârstă de cinci ani.

Pasărea a imitat vocea stăpânei sale în timp ce aceasta nu era acasă, pentru a activa un dispozitiv electronic și pentru a efectua cumpărături pe internet, care, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei americane citat de ”The Sun”, poate fi rambursată.

”Nu îmi venea să cred atunci când am înţeles că Buddy a plasat o comandă pe site. Avem acel dispozitiv electronic de patru luni și l-am folosit doar pentru a asculta muzică sau pentru a alcătui liste cu activităţile pe care le aveam de făcut, dar nu am comandat niciodată online prin intermediul lui”, a spus Corienne Pretorius.

Sursa foto: www.thesun.co.uk

După acel incident, Buddy a fost filmat de stăpâna lui. Imaginile îl arată pe papagal în timp ce activează dispozitivul strigând ”Alexa”, înainte de a adăuga: ”Oh, hmmm, rămâi conectată online, Alexa!”.

Potrivit dezvăluirilor lui Corienne Pretorius, papagalul ei vorbitor este şi ”foarte amuzant”. Buddy imită sunetele emise de pisica familiei, înjură în limba afrikaans și spune ”Noapte bună” atunci când membrii familiei merg la culcare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.