Calitatea educației nu e subiect de licitație!

Începerea anului școlar 2017/2018 anunță schimbări majore, care încă nu abordează direct problema calității din educație, subsumând aici și problemele accesului și echității.

Federația Coaliția pentru Educație crede în “școala în care fiecare vrea și poate să își împlinească potențialul”. Ca atare, susține un învățământ de stat gratuit, accesibil și de calitate pentru fiecare copil, indiferent de mediul din care provine! Acest obiectiv nu este îndeplinit, iar dovada este nevoia de meditații, programe remediale, “a doua șansă” (căci o ratăm pe prima), tot felul de auxiliare didactice care sunt necesare în procesul de evaluare și chiar pentru examenele naționale.

Reprezentanții Coaliției au afirmat, în mod repetat, că resursele umane pot determina, într-o măsură mult mai mare decât cheltuielile materiale, creșterea calității educației: aici sunt pozițiile publice relevante. Un profesor bun nu are nevoie de instrumente auxiliare pentru o planificare bună a învățării. Bine format la intrarea în profesie, sprijinit ulterior, poate ajunge la obiectivele educaționale, indiferent de numărul de copii din clasă, de stilurile și ritmurile de învățare diferite.

Ținând cont de principiile asumate în Manifestul Coaliției, aceștia consideră că cele două subiecte care au acaparat agenda publică: infrastructura fizică (starea și condițiile din școli, grădinițe, licee) și manualele și auxiliarele folosite în sala de clasă, abat atenția de la problema de fond, cea a calității – câți copii reușesc să iasă din școală cetățeni activi, siguri pe competențele lor, fericiți și ușor de integrat într-o societate în continuă schimbare?

Fiind evidentă dificultatea de comunicare a direcției strategice căreia i se aliniază măsurile luate de Ministerul Educației Naționale, au solicitat conducerii Ministerului organizarea unui eveniment public de comunicare, cu reprezentanți ai părților interesate și jurnaliști din domeniu, pentru a oferi detalii asupra schimbărilor propuse și contribuției acestora la creșterea calității, reducerea inechității și părăsirii timpurii a școlii, îmbunătățirea rezultatelor României la testarea PISA.

Coaliția pentru Educație își exprimă disponibilitatea de a facilita și modera acest eveniment, considerându-l urgent și important, profesorii au nevoie de repere și stabilitate în munca lor de fiecare zi.

Problemele la care Guvernul propune soluții nu sunt noi, dimpotrivă, iar majoritatea parlamentară ar putea fi un context favorabil pentru promovarea de măsuri care să crească calitatea serviciului public de educație pentru toți elevii.

Solicitarea Coalițiai pentru Educație vine din nevoia de prioritizare, fundamentare, informare, analiză de impact și consultare. Deși studii la nivel internațional, completate de recent publicatul studiu OECD și UNICEF despre evaluarea din educația românească, arată că factorul critic pentru o educație de calitate rămâne profesorul, această temă continuă să nu fie o prioritate din punct de vedere politic și executiv în România.

Evident, există interese financiare ale industriei de auxiliare, având în vedere mărimea acestei piețe. În opinia acestora, este inacceptabil ca auxiliarele să fie concepute ca pachet aproape obligatoriu a fi folosit cu manualul care intră gratuit în școală. Înainte de schimbarea regulilor jocului, ar fi fost potrivit să avem acces la analize documentate despre impactul în procesul învățării al pachetelor formate din manualele gratuite distribuite de MEN și auxiliarele aferente, adică: În ce măsură au contribuit la inechitate între elevi? În ce fel a fost afectată calitatea procesului de educație? Care este impactul asupra generațiilor care au intrat în școală în ultimii ani?

O dispută inflamată peste noapte, în ultimele două luni, neinspirat comunicată și argumentată i-au adus pe toți în situația de a se baza, în demersul de înființare a Societății Editura Didactică și Pedagogică, doar pe mintea limpede a Consiliului Concurenței.

Profesorul poate avea măiestria și cunoașterea de a operaționaliza obiectivele de învățare din programa școlară potrivit elevilor lui, cu sau fără fișe și materiale ajutătoare cumpărate de părinți, fără a nega importanța instrumentelor, fie ele fișe de lucru, studii de caz, proiecte, culegeri de probleme, platforme de e-learning, înregistrări video și alte resurse adecvate.

Documentul de poziție al Federației Coaliția pentru Educație pe tema formării inițiale, accesului în profesie a viitoarelor cadre didactice (mai 2017), a consemnat alegerea de advocacy, formarea cât mai urgentă a unor profesioniști în educație, pe filiere care să asigure calitate de îndată, pentru a crește calitatea serviciului public de educație livrat în fiecare sală de clasă din România. Aceasta a fost ultima etapă a unui proces amplu de audiere publică demarat în luna aprilie 2016.

În sprijinul cadrelor didactice și aliniați cu misiunea acestora de a le susține și de a avea încredere în ele, aceștia recunosc că manualul și auxiliarul pot fi, de multe ori, singurul instrument de control al procesului didactic pe care cadrul didactic îl are, în sensul că e singurul reper care îl ajută să aibă structură la ora de clasă, să știe ce să facă cu elevii.

Frica de a nu se descurca fără aceste instrumente este reală, profesorii o resimt și ea generează tensiuni majore în sistem și multă nesiguranță. Acesta este un bun moment de activare a comisiilor metodice, a inspectorilor de specialitate pentru sprijinirea celor care au nevoie de ajutor, mai ales pentru cadrele didactice care se ghidează după noi programe școlare.

Federația Coaliția pentru Educație înțelege aceste temeri și îi roagă pe cei cu experiență din cancelari să găsească resurse de timp și bunătate să îi susțină pe colegii lor. Un profesor care știe să faciliteze învățarea din cine este el și cum știe să lucreze cu copiii va genera dezvoltare și echilibru pentru multe generații de copii.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.