Percheziții la contrabandiștii de țigări!

În cursul acestei dimineţi, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pun în aplicare patru mandate de percheziţie în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov şi patru mandate de aducere, într-un dosar privind comiterea infracţiunii de contrabandă cu ţigarete.

Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoanele implicate introduceau în România, din spaţiul extracomunitar, ţigarete, având ca destinaţie finală principală municipiul Bucureşti.

Până la acest moment, în urma percheziţiilor efectuate, au fost identificate aproximativ 280.000 de ţigarete.

Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia Sectorului 3.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.