Atenție șoferi! Trafic rutier restricționat în acest weekend, în centrul Bucureștiului

Conform avizului Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, în ziua de 09 septembrie 2017, între orele 17.00 – 23.00, va avea loc evenimentul cultural sportiv The Color Run Night pe următorul traseu: parcarea Bibliotecii Naţionale – Bd. Mircea Vodă – Bd. Unirii – Piaţa Alba Iulia (fără afectarea traficului rutier din rond) şi retur pe Bd. Unirii până în dreptul podului şerban Vodă (fără afectarea traficului rutier din intersecţia Bd. I.C. Brătianu – Bd. Unirii) – Bd. Unirii – Bd. Mircea Vodă – parcarea Bibliotecii Naţionale.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, traficul rutier va fi restricţionat între orele 17.00 – 22.30, pe traseul sus-menţionat şi pe arterele care acced în acesta.

Poliţiştii recomandă conducătorilor de automobile să folosească următoarele rute ocolitoare:

– Calea 13 Septembrie – Bd. Tudor Vladimirescu – Piaţa George Coşbuc – Str. Regina Maria – Splaiul Unirii;

– Calea 13 Septembrie – Bd. Libertăţii – Bd. Naţiunile Unite – Spl. Independenţei – Bd. Corneliu Coposu;

– Bd. Basarabia – Calea Călăraşilor – Bd. Corneliu Coposu – Spl. Independenţei.

– Bd. Basarabia – Bd. Decebal – Piaţa Alba Iuliu – Bd. Burebista – Calea Dudeşti – Bd. Mărăşeşti.

„Solicităm conducătorilor de autovehicule ca în intervalul menţionat să evite deplasarea în zonă, să folosească rutele ocolitoare, să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri, semnificaţia indicatoarelor montate temporar în zonă şi să se deplaseze cu atenţie pe lângă grupurile de pietoni.

Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate traversării, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă”, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei, într-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.