Overdrive – Fast & Furious european

Reţeta filmelor cu maşini puternice şi de firmă, cu bărbaţi pasionaţi de ele, de fete frumoase şi de curse, este una de succes, indiferent de poveştile propuse. Din aprilie am avut parte, timp de câteva luni, de cea mai recentă producţie din franciza „Fast & Furious”. La sfârşitul lui iunie a intrat pe ecrane „Baby Driver”, iar de la jumătatea aceleiaşi luni rulează „Overdrive”, thriller plin de acţiune ce mai poate fi vizionat la Cinema City Sun Plaza şi Mega Mall.

Întrucât scenariul său este scris de scenariştii filmului „Mai furios, mai iute”, s-ar putea spune că acest thriller este o variantă europeană şi mai soft, pentru adolescenţi, a seriei „Fast & Furious”, în care maşinile sunt unele clasice de colecţie, iar Coasta de Est a Statelor Unite este înlocuită cu spectaculoasa Coastă de Azur a Franţei drept fundal al poveştii. Eroii „negativi” sunt şi ei europeni, iar din clişeele care-i caracterizează pot face pe oricine să recunoască ţările europene cărora aceştia le aparţin.

Cei doi interlopi extrem de periculoşi sunt Jacomo Morier şi Max Klemp, jucaţi de Simon Abkrain şi Clemens Schick. În mijlocul războiului orgoliilor dintre aceşti colecţionari de maşini se trezesc Andrew şi Garrett Foster, doi fraţi vitregi bine interpretaţi de Scott Eastwood şi Freddie Thorp, doi băieţi buni ajunşi în anturaj rău care fură maşini luxoase şi incredibil de scumpe. Ei sunt angajaţi să fure un Bugatti din anul 1937, cum însă această maşină e a lui Jacomo, pentru a scăpa cu viaţă cei doi trebuie să fure un Ferrari din 1962 al lui Klemp. Au la dispoziţie doar o săptămână şi pentru a reuşi acest „jaf al secolului” au nevoie de o întreagă echipă, din care fac parte şi cea mai bună prietenă a lor Evident că reuşesc acest jaf, ba chiar mai mult.

Dacă nu vă aşteptaţi la prea mult „Overdrive” vă poate umple o oră şi jumătate din timpul vostru liber cu acţiunea sa bine ritmată de urmăriri de maşini, unele chiar „explozive”, dar şi de muzică. Şi, desigur, vă va fi imposibil să nu remarcaţi buna prestaţie actoricească a lui Scott Eastwood, care începe să semene din ce în ce mai mult cu tatăl său, Clint Eastwood. Să sperăm că va avea parte şi el de roluri pline de profunzime precum părintele său.

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.