Spider-Man: Homecoming / Omul-Păianjen: Întoarcerea acasă – teribilismele Izmenuţelor Roşii

„Spider-Man: Homecoming” este un blockbuster în care realizatorii au făcut ce au putut pentru un al doilea reboot al seriei ce-l are ca personaj principal pe Peter Parker, alias Omul Păianjen. După apariţia sa din „Captain America: Civil War”, ce i-a entuziasmat pe fanii universului cinematografic Marvel, iată că acest super-erou apare într-un film ce îi este dedicat şi în care se face o nouă explorare, nu atât a deja cunoscutelor originilor ale sale, cât a maturizării lui.

Este al treilea film în care Peter Parker, bine interpretat acum de britanicul Tom Holland, învaţă cum să-şi sincronizeze viaţa de licean cu cea de super-erou, prima influenţând-o mai mult pe a doua datorită teribilismului adolescentin, chiar dacă beţia de a fi Spider-Man îl ispiteşte, la un moment dat, să considere că nu are nevoie să-şi finalizeze studiile.

Tony Stark, alias Iron-Man jucat şi acum Robert Downey Jr., îl ajută pe Peter în devenirea sa întru super-erou alături de Răzbunători, nu numai dotându-l cu costume cum numai el ştie să facă, ci fiindu-i şi mentor, parcă depăşit de această sarcină auto-asumată. Uneori şi-o împlineşte prin intermediul destul de neglijentului – în aparenţă – Happy Hogan interpretat de Jon Favreau, foarte ocupat cu mutarea sediului Răzbunătorilor într-o nouă locaţie.

Câteva încercări se află pe calea amintitei deveniri a lui Spider-Man. Majoritatea legate de găsirea şi, eventual, anihilarea, anti-eroului Adrian Toomes, alias Vulture foarte bine interpretat de Michael Keaton. Toomes obţinuse un contract pentru îndepărtarea resturilor extraterestre din anterioara bătălie a Răzbunătorilor. Asta până când a apărut Tony Stark cu al său Department of Damage Control, pe care l-a înfiinţat împreună cu guvernul. Astfel Iron – Man şi-l face duşman pe Vulture, care, pentru a-i supravieţui compania, începe să fure tehnologie militară capturată de la extratereştrii, pe care o preface în armament şi a o vinde pe piaţa neagră şi din care îşi construieşte şi un costum cu aripi şi capacităţi deosebite de luptă.

„Spider-Man: Homecoming” se adresează mai ales publicului de până în 30 de ani, insistând, uneori deranjant, aproape numai pe problemele personajului titular sau pe acţiunile sale adolescentin – teribiliste, care ajung să pună în pericol chiar şi pe cei dragi, ca mătuşa May sau viitoarea absolventă de colegiu de care s-a îndrăgostit. De altfel Homecoming din titlul filmului este numele balului ei de absolvire unde, chiar dacă e mai mic decât aceasta, Peter o însoţeştem cu binecuvântarea tatălui fetei… pe care urmează să-l descoperiţi. Aşa că titlul „Omul-Păianjen: Întoarcerea acasă”, cu care rulează la cinematografe de mall, nu e o traducere prea exactă. Din păcate, pe lângă clişeele legate de viaţa de liceu pe care le cuprinde, filmul arată limitele tehnicii 3D, inclusiv în momentul său culminant.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.