Se micșorează distanțele între București și Ilfov

A fost creată Asociația de Dezvoltare Intercomunitară a Transportului București-Ilfov.

Documentul de înființare a organizației a fost semnat astăzi la Primăria Capitalei.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară are drept scop crearea unui sistem de transport public performant, civilizat, eficient și integrat pentru zona București – Ilfov.

Existența asociației nu va afecta mediul de afaceri privat, deoarece firmele private de transport vor putea licita pentru traseele neacoperite de către RATB.

O noutate va fi implementarea, din această toamnă, a tichetului unic RATB – METROREX – CFR.

La biletul unic vor putea adera și societățile de transport înființate de către unitățile administrativ-teritoriale, dar și firmele private de transport licențiate în zona București – Ilfov, a declarat primarul Gabriela Firea.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache a declarat că Asociația de Dezvoltare va crea un sistem de transport public eficient și integrat, astfel încât distanțele care par acum mari să pară, pe viitor, mai mici.

Bucureștiul și Ilfovul mai au o problemă comună foarte importantă și care trebuie rezolvată urgent.

Este vorba despre gestiunea integrată a deșeurilor, a mai spus Marian Petrache.

2

Sursa: Mircea Apostolescu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.