”Visătorul” care a traversat veacurile

Teatrul Evreiesc de Stat ii invita incepand din aceasta seara pe bucuresteni sa faca cunostiinta cu … un visator dar si cu visele lui: Este vorba de o noua premiera, comedia muzicala „Visătorul”, libretul şi muzica fiind scrise de Jean-Henri Blumen, iar traducerea fiind facută de Mya Liontescu, Raluca Andrei și Irina Matei. Regia artistică este semnată de Rafael Goldwaser.
Subiectul comediei muzicale VISĂTORUL este inspirat de o aventurǎ a lui Menahem Mendl, personaj pitoresc din literatura idiş, apărut la sfârşitul secolului XIX sub pana marelui scriitor, Şalom Alehem. Visătorul Menahem Mendl şi-a părăsit satul pentru a-şi încerca norocul la oraş. Are de gând sǎ creeze o agenţie matrimonialǎ care să prospere până în America. Dar iatǎ-l confruntat cu alţi visǎtori…dintre care unul viseaza să făurească o lume mai bună în care toti oamenii sa fie egali, fără bogați si săraci, calea fiind pentru asta o revolutie. Altul visează să meargă împreuna cu alti tineri, să traverseze marea cu un vapor, de la Odessa la Akko si de acolo într-un kibutz unde impreună cu alți tineri să construiască o țară nouă pentru toti evreii iar aceștia să nu mai fie expusi persecuțiilor antisemite si pogromurilor.
Menahem Mendl vrea si el sa îi facă pe toti fericiti, facând afaceri cinstite cu ei din care să câștige și el dar și ceilalti.

Jean-Henri Blumen, autorul acestei comedii muzicale nu este născut in Ucraina sau Poloia, așa cum ne-am fi așteptat ci, la Paris, iar ”Visătorul” s-a născut din dragostea sa pentru muzica Klezmer. Colaborator al Operei din Paris, a întemeiat în anul 1968 Ansamblul muzical Kol Aviv — care avea în repertoriu cântece şi dansuri din Israel — şi l-a condus timp de 15 ani. A obţinut Marele Premiu al Discului, a participat la Festivalul de la Avignon şi a compus muzica filmului ”Aventurile lui Rabbi Jacob”, ce l-a avut in rolul principal pe marele Louis de Funes.
Muzician, director de companii, autor dramatic, Jean-Henri Blumen este un creator de spectacole ce îmbină teatrul, dansul şi muzica. Cea mai recentă realizare, creaţia teatralǎ Mazel Tov, tout va mal! a avut premiera anul trecut la Paris şi s-a bucurat de o apreciere elogioasǎ din partea criticii.

Despre ”Visătorul” chiar el afirma: ”Sunt oare şi eu un visător în acest an 2017? E cu totul posibil. Teatrul şi muzica îmi dau posibilitatea sǎ visez şi eu nu mă abţin. Mi-am însuşit o mică parte a moştenirii culturale idiş, una din numeroasele scrisori ale lui Menahem Mendl, pentru a face o piesă originalǎ în care am amestecat situaţii, acţiuni şi personaje inspirate de mine. Prezint marile visuri de la începutul secolului XX, visul american, visul socialismului, visul sionismului. Ascultând acum aceste cântări pline de speranţă, ştim azi ce au devenit aceste utopii. Piesa mea cuprinde un joc de iluzii si decepţii. Menahem Mendl, micul visător ieşit din popor, ne antrenează în acest joc; şi prin aventura lui, dorinţele nostre secrete de succes şi fericire se proiectează pe scenă. Dar viaţa nu se desfăşoară întotdeauna cum dorim şi apar deziluziile. În ciuda obstacolelor, a soartei potrivnice, a eşecurilor, Visătorul păstrează întotdeauna încrederea într-un viitor mai bun. El ne dă o lecţie de viaţă. Iată de ce muzica mea cântă atât decepţiile, cât şi speranţa şi bucuria, căci aceste sentimente aparţin condiţiei umane.”
Dau viață visului lui Jean-Henri Blumen actorii Rafael Goldwaser, Mihai Ciucă, Luana Stoica, Geni Brenda, Andrei Bibire şi Ştefan Eparu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.