Fostul şef al FBI este audiat

FBI Director James Comey speaks during a news conference at the FBI Albany Field Office on Tuesday, Sept. 23, 2014, in Albany, N.Y. (AP Photo/Mike Groll)

Fostul şef al FBI, James Comey, este audiat astăzi în comisia specială a Senatului American.

El răspunde întrebărilor puse de senatori pe tema contextului în care a fost demis de Preşedintele Donald Trump şi care a alimentat suspiciunile privind o colaborare între membrii echipei de campanie a actualului lider de la Casa Albă şi Rusia.

În deschiderea audierii, James Comey a declarat că a fost întotdeauna conştient de faptul că e dreptul presedintelui să-l demită şi că a acceptat iniţial decizia fără să o comenteze, deşi Preşedintele îi lăudase anterior activitatea la conducerea Biroului Federal de Investigaţii.

Ulterior însă, atunci când au apărut explicaţiile date de Adminsitraţia Trump pentru demitere, James Comey spune că a devenit confuz şi tot mai îngrijorat.

El a precizat că aceste explicaţii sunt „pur şi simplu minciuni”.

Audierea fostului şef al FBI, James Comey este transmisă în direct de postul CNN.

Sursa Rador

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.