Snatched / Prizoniere de vacanţă – două blondine şi aventurile lor latino-americane

Dacă aveţi 2-3 ore pe care nu ştiţi cum să le petreceţi, aţi putea merge la Glendale Studio sau oricare dintre cinematografele de mall şi să încercaţi să vă amuzaţi la comedia „Snatched”, ce rulează cu titlul românesc „Prizoniere de vacanţă” care dezvăluie miezul poveştii. Amy Schumer joacă, aşa cum o ştim, pe Emily Middleton, o ciudăţică incapabilă să-şi găsească locul în lume nu atât din cauza unei presupuse naivităţi ci pentru că e prostuţă de-a dreptul. Tocmai când să plece într-o vacanţă exotică rockerul pe care-l considera iubit, o părăseşte, după ce află că Emily a fost şi concediată. Disperată să nu piardă dorita excursie în Ecuador, dar mai ales banii investiţi, blonda noastră dodoloaţă îşi bombardează presupuşii prieteni sperând să găsească pe cineva care s-o însoţească. Cum nu găseşte pe nimeni, reuşeşte cu greu s-o convingă pe Linda, mama sa obsedat de grijulie bine interpretată de Goldie Hawn care revine după 15 ani pe ecrane, să petreacă împreună o vacanţă de neuitat, amândouă sperând să-şi pună la punct şi relaţia dintre ele.

Şi chiar de neuitat se dovedeşte a fi excursia lor în America de Sud, plină de neaşteptate aventuri, ce încep după ce Emily face cunoştinţă cu frumosul şi cuceritorul James, întrupat de Tom Bateman, care, după ce o duce în câteva locuri de distracţie maximă, îi propune o excursie mai lungă în care să fie însoţită şi de mama sa. Astfel, cele două blondine ajung să fie răpite şi duse în inima junglei amazoniene. Fac ele ce fac şi scapă, dar sunt urmărite de răpitori. Deşi e neîndemânatică, Emily pune în practică o mişcare de capoeira învăţată cu James, ba chiar reuşeşte să elimine pe nepotul şi fiul şefului bandei care le-a răpit pentru recompensă.

În operaţiunea de salvare a celor două blondine se implică, la un moment dat, şi două băbuţe simpatice şi în formă: Barb, fostă agentă a serviciilor speciale jucată de Joan Cusack şi Ruth, amica ei de culoare interpretată de Wanda Sykes. Iar către final, şi doar la insistenţele agasante ale fiului agorafob al Lindei şi frate cu Emily, Jeffrey, jucat de Ike Barinholtz, intervine în forţă şi Departamentul de Stat american, care seamănă foarte mult în acest film cu Ministerul nostru de Externe. Deci, se poate şi la ei.

E, poate, una dintre puţinele satisfacţii de tip negativ, cu care suntem atât de obişnuiţi pe aici, printre cele pozitive fiind multele personaje secundare, care sunt sarea şi piperul comediei „Snatched / Prizoniere de vacanţă”, întrucât scenariul ei nu poate fi. Autoarea lui, Katie Dippold, comiţând-o din nou după semieşecul cu cel pentru comedia SF„Ghostbusters 2”, al cărei titlu ar trebui să fie „Vânătoarele de fantome” datorită feminismului prezent acolo. Acesta nu lipseşte nici acum, însă e mult atenuat.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.