Legea care permitea autorizarea tacită a construcțiilor a fost respinsă definitiv 

Actul normativ prevedea că autorizația de construcție se consideră aprobată dacă, în termen de 30 de zile de la data depunerii documentației complete, aceasta nu era emisă de către autorităti.
Proiectul în acest sens a fost depus în 2009.
Senatul, în calitate de prima cameră sesizată l-a respins, însă camera deputaților l-a aprobat.

Președintele de atunci, Traian Băsescu, a solicitat reexaminarea legii, pe motiv că ar permite lucrări ilegale sau cu risc pentru populație.
Senatul a respins cererea de reexaminare și a aprobat legea în 2010, iar în 2011 a trecut și de Camera Deputaților.

În același an, actul normativ a fost declarat neconstituțional printr-o decizie a Curții Constituționale
Pentru a fi pusă în acord cu această decizie, Legea a reintrat în dezbaterea Parlamentului.
Luna aceasta, comisiile de specialitate au decis să o respingă.
Camera Deputaților este for decizional în acest caz, transmite Agerpres.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.