Sorin Blejnar iese din închisoare

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins contestaţia procurorilor DNA la decizia Tribunalului Bucureşti care a admis ca fostul sef al ANAF să fie cercetat sub control judiciar.

Blejnar se află de şase luni în arest preventiv, el urmând să fie eliberat din Penitenciarul Rahova.

Sorin Blejnar a fost arestat în noiembrie anul trecut în dosarul în care este acuzat că, în calitate de şef al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, ar fi primit peste 13 milioane de lei, alături de alte persoane, pentru exercitarea influenţei asupra unor subalterni.

Blejnar a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, în iulie 2014, în dosarul „Motorina”, pentru complicitate la evaziune fiscală și constituirea unui grup infracțional organizat, în care a primit o condamnare în primă instanță de 5 ani închisoare cu executare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.